Home
SF-ul a murit! Traisca cine?

Ce se intampla?

Simtim nevoia imperioasa de a pune aceasta intrebare, si mai derutanta decat proverbialul "Ce-i de facut" al baiatului aluia destept si dement, personaj S.F. din toate punctele de vedere, mai irecuperabil in rau decat Darth Vader, model partial al lui Big Brother, parinte al celei mai perfecte distopii din istorie. Pentru ca, la fel cum framantarile anilor 1917-1922 au sters din realitatea Rusiei o lume intreaga, iata ca ultimii noua ani ne-au facut dezagreabila surpriza de a spulbera in patru vanturi fandomul romanesc. Cu unele mici exceptii, dupa lumina orbitoare a lui '89, iarna nucleara care s-a pravalit peste noi e cvasi-totala.

Copiii nebuni ai S.F.-ului din anii '80 nu mai scriu. Popescu si Ficeac au ajuns mari (pe bune!) redactori de presa. Gramescu mai pluteste uneori, atemporal si pasiv, pe cate un bulevard. Se mai vede uneori prin metrou cate o Marina Nicolaev, care nu mai deseneaza roboti si arhitecturi futuriste. Haritonovici e magnat al lumii bancare. Cristi Lazarescu s-a facut cineast si nu se mai poate discuta cu el. Sorin Stefanescu a fondat o editura prestigioasa, care de la un timp incoace nu mai publica S.F. Faur Agachi si-a incercat mana ca agent literar si a adus in tara "La Piovra". Subsemnatul traduce cu kilu', iar cand ii mai pica si cate un roman S.F. la cativa ani, zice bogdaproste. Ce-o mai fi cu Mirela Paciuga, cu Cristi Teodorescu, cu Sandu Ungureanu, cu toti ceilalti? Doar apropiatii lor or fi stiind.

Si cenaclurile? "Prospectart"-ul a murit in a blaze of glory imediat dupa Revolutie, urmat de altele, cazand in sir dupa principiul dominoului. Se aude ca "Solaris" ar incerca sa mai palpite, cu un fel de new generation. Din cand in cand, mai palpaie cate un Romcon.

Singurele certitudini - si nu e o pledoarie pro domo, ci o realitate axiomatica - raman revista si almanahul "Anticipatia". Se mai impiedica ele de cate un numar, mai sar peste cate un an, insa merg inainte. Dar cu ce continut? Proze romanesti subrede, scrieri straine scoase de la naftalina sau, in orice caz, pitice pe langa vremurile cand se publicau romanele fratilor Strugatki sau "Regii nisipurilor". Pana si "Nemira" a lasat-o mai moale cu vajnicul ei program de literatura S.F., iar valurile asimoviene de la Teora zac pe tarabe. Nici cititorii nu mai sunt ce-au fost odata.

Dar tragedia nu se margineste numai la spatiul carpato-dambovitean. Observati ce se intampla la casele mari. Ca sa fim scurti si pe intelesul tuturor, ne vom rezuma la lumea filmului S.F. Fac voga "Jurassic Park", "Independence Day", "Godzilla", "Star Wars" - Special Edition, "Starship Troopers" si alte productii excelente (sau aproape) de altminteri, dar... foarte-foarte soft! Filmele hard ca "Sphere", "Congo", "Outbreak", si mai ales "Contact", desi cel putin la fel de bune, trec neobservate. Nu sparg casa, ca spectaculoasa ineptie "The Lost World". "Frumoasa a omorat bestia", se spunea in finalul lui "King Kong". Parafrazand, putem afirma: spectacolul a omorat ideea. Si ce "bestiale" erau ideile lui Clarke sau ale lui Larry Niven! De ce? Ce se intampla?

Se intampla ca omenirea e - dintr-un punct de vedere - "linistita". Anxietatile actuale (enorme, dealtfel) tin de alte domenii: Saddami, Monici Lewinsky, Dengi Xiaopingi, talibani si alte lighioane. Interesul acestor teme se reflecta in romanele unor scriitori ca Tom Clancy, Jack Higgins sau David Morrell - zdrobitoare cronici fictive de suspense ale prezentului. Prezentul clocoteste, da, dar ceea ce s-a potolit e universul asteptarii. S.F.-ul nu mai e o fantezie. E banala realitate, proza cotidiana. Copiii zburdalnicesc pe Internet, oaia Dolly behaie a clonare umana, o puzderie de Gyuri Pasti le canta serenade Mariilor pe celular, dimineata ne platim telefonul si metroul cu cartele, iar la pranz vom lua si franzelutele tot cu bani electronici. Chiar daca nu ne preumblam pe strasse cu jetpack-uri, iar robotii casnici inca nu ne spala pe dinti, ca in desenele noastre de cand eram mici, pe tema "Eu in anul 2000", am ajuns totusi ca pana la rotunda cifra sa tinem A.M.R.-ul in "...si restul zile".

Desi cam eufemisto-comunistic, termenul "anticipatie" nu era supt din deget. Intr-adevar, S.F.-ul serios, volens-nolens, in esenta anticipa. Or, acum, ce sa mai anticipezi? Ne aflam in plin inceput al viitorului. Ziua de maine nu mai e decat o prelungire a lui azi. Vraja, misterul, s-a spulberat.

Imediat dupa Revolutie, s-a comentat pe buna dreptate despre sensul de subversive-fiction al acronimului S.F. Evazionismul, anatema din punct de vedere al "realismului socialist", era o sublima realitate: arta S.F. ne ajuta sa evadam mintal nu numai din lagarul comunist, ci si din enclava statuta a obositului secol XX. (Precizez: toate raportarile la "calendar", la "prezent" si "viitor", nu au numai un sens temporal. Argumentatia se refera, in fond, la relatia dintre real si imaginarul stiintific-fictional - la acea speculatie care e ecuatia de baza a ideaticii S.F.) Numai ca, in aceste zile, evadarea se consuma in fapt, cu fiecare P.C. sau modem nou pe care si-l cumpara o familie. Cu fiecare CD-ROM. Nu mai are nevoie de trambulina fictiunii.

Si atunci? "Ce-i de facut?" vorba lui Nea Mumie. A murit S.F.-ul?

Sa incercam o - foarte scurta, promit! - recapitulare istorica. Primele scrieri pe care viitorul avea sa le circumscrie retroactiv unui S.F. avant la lettre au aparut in anii premergatori Revolutiei Franceze. Jules Verne a creat la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand efectele revolutiei industriale se prefigurau impetuos. In perioada lui Wells, acelasi fenomen parcurgea faza imediat urmatoare. Atentie! Anii '20-30, ai unei relative acalmii intre etape, au corespuns infioratoarei (dar cat de beneficei!) epoci a pulp-SF-ului campbellian. In sfarsit, Marele Val pe care l-am cunoscut cu totii, s-a desfasurat exact in asteptarea anului 2000, nu atat sub aspect rotund-calendaristic, cat din punct de vedere al incununarii intregii evolutii tehnico-stiintifice si (mai ales!) de mentalitate, derulata prin toate esaloanele rememorate mai sus.

Spuneam candva, pe la o Conventie pare-mi-se, ca S.F.-ul reprezinta efectul sintezei dintre arta si "socul viitorului". Ca sa continuam analogia toffleriana, "socul" a trecut, tocmai urcam spre creasta celui de-"al treilea val", moment cand "puterea [e] in miscare". Si, mai ales, gandirea, mentalitatea umana; este in plina comutare. Vechea viziune asupra viitorului s-a perimat, iar cea noua inca nu e clara. Iata de ce, la nivel de masa ("masa": alt concept desuet, ramas din "al doilea val"), modelul rational al S.F.-ului, asa cum il cunoastem, nu mai prinde. Este nevoie de "altceva".

Ce "altceva"? Cred ca, acum, e imposibil de spus. Orice incercare de a prefigura viitorul sistem de viziuni speculative, de conceptii S.F. serioase, este din start condamnata, tocmai pentru ca inca mai e tributara vechilor modele. Omenirea nu mai poate fi sedusa cu anticipari privind progresul tehnico-stiintific, evolutia societatii, dezvoltarea capacitatii cerebrale si toate celelalte tematici fundamentale ale S.F.-ului. Sa nu uitam ca, de la Voltaire pana la William Gibson, S.F.-ul a imbratisat o unica mutatie, imensa, atot-cuprinzatoare, in plan orizontal si vertical: trecerea de la societatea agricola, veche de zece mii de ani, la cea informationala, actuala, prin paranteza celor doua secole de societate industriala. Nici chiar Alvin Toffler inca nu a reusit sa descifreze ce va urma dupa Al Treilea Val. (Ce-i drept, doi analisti americani, Herbert Bryant Maynard jr. si Susan E. Mehrtens, au facut o incercare - "Al Patrulea Val", Editura ANTET, 1997. Marginita si neconcludenta.)

Si atunci? Restul nu-i decat... tacere? Nu. E asteptare. Al Treilea Val va trece. Va urma ceva care, probabil, nu va mai fi "val", nu se va mai putea nici macar numerota cu "al patrulea". Viitorul speculat in doua sute de ani de S.F. s-a implinit - acum, asteptam un alt viitor. Un alt model, un alt sistem, o alta conceptie de viitor. Sau, ca sa ne desprindem din chingile gandirii strict temporale, o alta conceptie a NOULUI. In clipa cand omenirea se va plictisi de impactul realitatii S.F. pe care o traieste, instinctiv si intuitiv va incepe sa caute acest nou - iar atunci, ca intotdeauna, mintile cele mai prefigurative, cele mai "avantate", vorba vine, vor fi primele care sa-l distinga - la fel cum, in secolul al XVIII-lea, Rousseau desena portretul "omului nou" (cu toate bunele si relele lui). Astfel, va lua nastere urmasul S.F.-ului actual. Nu va mai fi tocmai un "S.F." (cum nici cyberpunks-ii nu sunt Micromegas), dar va ocupa acelasi loc in sistemul de gandire si creatie umana. Va fi intampinat cu entuziasm de tineri, luat in deradere de snobi, si va ajuta omul sa mearga inainte.

Amintiti-va de "Helliconia" lui Aldiss. In finalul trilogiei, civilizatia infloritoare agonizeaza, iar oamenii se pregatesc pentru a supravietui prin cele cateva secole de iarna a planetei. S.F.-ul mondial trece printr-o rasturnata analogie cu acest fenomen: se stinge pentru ca a inceput o prea impetuoasa "vara helliconiana", pe care el insusi a adus-o si care, ca orice revolutie, isi devoreaza (in acest caz) parintii. Asemenea oamenilor de pe Helliconia, noi, sefistii, ne dam la fund, ne ascundem in vagauni, dar continuam sa traim. Vom scrie in continuare, mai putin, mai slab, dar permanent. Ne vom hrani copiii cu Frank Herbert si Stanislaw Lem. Caci, printr-o ultima inversiune analogica, morbul S.F.-ului nu moare si nici nu dispare vreodata, el doarme zeci de ani in carti si videocasete, asteapta cu rabdare in biblioteci, in arhive, in minti si in suflete, si va veni o zi cand, spre bucuria si invatatura oamenilor, S.F.-ul isi va trezi androizii si mutantii, robotii si extraterestrii, Heinleinii, Spinrazii, Rogozii si Gramestii, si-i va trimite sa se nasca intr-o cetate nelinistita.

Mihnea Columbeanu 

Powered by