Home


Jocul...

de  Alex G. Andrei  

CAPITOLUL 9.

Marea idee

Capitole precedente:[CAP. 1, CAP. 2, CAP. 3, CAP. 4, CAP. 5, CAP. 6, CAP. 7, CAP. 8]

"De multe ori in istoria umanitatii au existat cazuri in care oameni de stiinta - savanti sau cu functii importante pentru societate, care au avansat prin munca sustinuta si eforturi constante (strict deci, pe baza meritelor personale - profesionale), si avand idei cu adevarat geniale (uneori ca si oamenii simpli din randul carora s-au ridicat) au reactionat exact ca acestia: bucurie impletita cu nedumerire si teama. Bucuria este clara, provenind din dorinta de a impartasi si cu ceilalti respectiva idee si de a culege astfel, cu modestie vorbind, aprecierea asteptata. Nedumerirea consta in aspectul mai putin inteles aparut in urma punerii intrebarii “De ce mi s-a intamplat tocmai mie?“ Starea este ulterior depasita dupa ce respectivul personaj trece obligatoriu si prin faza de teama ca s-ar putea ca acea mare idee sa nu valoreze mai nimic sau sa fi fost descoperita intre timp de altcineva. Diferenta care apare intre acest tip de om si omul simplu este ca acesta din urma trece si el prin primele doua faze (cea de extaz si apoi de nedumerire) dar motivele celei de-a treia sunt cam diferite. Teama sa porneste de la o alta intrebare si anume “Este bine ce fac?“ Aspectul moral al problemei il indeamna, de cele mai multe ori, pe acest ultim simplu personaj sa renunte la marea idee spre deosebire de celalalt, mai sofisticat care nici NU SE GANDESTE LA ASA CEVA. Ca niste concluzii inevitabile, ce s-ar putea desprinde din aceasta lectie insusita pana la urma de umanitate, ar fi urmatoarele: in evolutia lui, de la primitivism ca definitie generala, la sofisticare ca termen strict specializat, omul poate suferi un grav dezechilibru psihic a carui aparitie si dezvoltare prezinta forme diluate de manifestare, aproape fara a fi simtite. Normalizarea acestei situatii, mai ales daca este intinsa in timp, are drept consecinta excluderea principiilor morale din discutie si viata, considerate drept neimportante. Omul evoluat nu constientizeaza faptul ca daca a ajuns in acest stadiu dupa o prea mare perioada de timp este posibil sa se reintoarca la primitivism dintr-o data, brusc, fapt de natura a provoca iar dezechilibre, numai ca de aceasta data mentale si rationale. Starea naturala in care ar decade, cel de leguma la figurat vorbind, abea atunci si asta din pacate pentru el, se va armoniza cu natura, mediul inconjurator si mai ales, isi va aminti, intr-un prea tarziu care va fi deja un alt devreme, de Creator.

*

Dupa ultima interventie militara a umanilor urma o perioada de liniste totala, timp de mai multe saptamani. Mama nu-si putea explica motivul acestei aparente acalmii. Pentru prima oara in cei peste trei mii de ani de cand preluase puterea din mainile neindemanatice si neputincioase ale umanilor, nu reusea sa-i mai inteleaga. Datorita naturii sale semiumane fusese mereu capabila sa le anticipeze miscarile si sa le contracareze astfel actiunile. Aceasta deoarece rationamentele sale porneau mereu de la intrebarea banala, deja, pentru ea “Ce as face eu in locul lor?“ Inregistrase astfel un sir neintrerupt de victorii care nu faceau decat sa-i intareasca convingerea in superioritatea sa absoluta. Abea dupa aceasta infrangere, mai mult tactica, suferita in sectorul patru, Mama realiza cu stupoare ca nu stia ce sa faca in continuare. Sa continue dezafectarea si reamplasarea uzinelor de roboti? Sa-si protejeze mai bine reteaua de comunicatii? Sa rada si acest sector sau sa intareasca doar supravegherea lui? Sa inceapa vanatoarea umanilor acum identificati? Era sigura ca nu mai activau acum la suprafata si se ascunsesera pe undeva in subteran. DAR UNDE? Sa produca mai multi roboti? Si mai ales cum sa procedeze si ce masuri sa ia in privinta obrazniciilor generalilor sai. Nervoasa, constata ca in pofida vastelor sale puteri si resurse de tot felul nu era capabila sa dea toate raspunsurile si sa rezolve simultan toate aceste probleme.

“Ce bine mi-ar fi prins un tovaras! Trebuia sa accept atunci la inceput oferta ghildei.“ Dar imediat ce formula gandul il si respinse. Automat. Cunoscandu-si firea, era constienta ca nu ar fi suportat un alt zeu in afara ei. Nici nu dorea sa se gandeasca cum ar fi reactionat acest asa zis tovaras, in cazul in care ajungea la concluzia ca este mai bine sa se descotoroseasca de prezenta ei. Cel putin ea asa ar fi gandit. Si asa avea destule probleme cu sefii retelelor de comunicatii si coordonatorii de trupe care incepeau sa aiba veleitati, ce-i drept timide, de semizei. Din acest motiv Mama nu mai producea atatia roboti ca in ultima vreme si prefera sa tranzbordeze armate intregi dintr-un sector in altul cu toate dificultatile inerente datorate in principal climei. Era singura optiune logica deoarece in felul acesta apareau invidii locale in randul generalilor sai si putea mult mai usor sa-i controleze. Totusi nu-si putea explica (si asta constituia o problema din ce in ce mai presanta) de ce unii dintre robotii ei, odata ajunsi in posturi de comanda, incepeau sa manifeste acelasi sindrom cunoscut de libertate si superioritate, manifestat in principal prin insubordonare si comentarea ordinelor sale. Mama denumea simplu aceasta stare periculoasa - sentimentalism uman, si desi se ferise de orice intruziune organica in conceptiile sale constructive, constata ca robotii sai deveneau pe zi ce trece tot mai greu de stapanit. Nu mai intrau in lupta cu aceeasi indiferenta iar limbajul lor devenea tot mai sofisticat, vocabularul mai bogat. “Eu nu le-am dat acces la asemenea cunostinte? Cine sa o fi facut?“ De aceea, ca masura de siguranta suplimentara, Mama rotea cadrele de conducere si la intervale regulate stergea memoria electronica a tuturor robotilor. Dar se parea ca toate acestea nu mai erau suficiente. “Ca si cum nu mi-ar ajunge cate am acum pe cap, isi spuse ea cu ciuda! Am impresia, ca uneori, ajung sa le dau dreptate umanilor. In dorinta ei disperata de a evolua, mintea umana a incercat sa creeze o inteligenta artificiala care sa-i semene dar sa-i fie mult superioara valoric. In cele din urma, aceasta minte artificiala a evoluat la randul ei incat s-a reintors la standardele umane ale inteligentei, cu toate defectele sentimentaliste ale rasei. Banuiesc ca eu reprezint exceptia care confirma regula! Cred ca ar trebui sa iau niste masuri. Da! Da si mai intai sa separ si sa clasific problemele. Ceea ce-mi trebuie sunt stabilirea unor nivele de prioritate. Sa vedem care sunt prioritatile? Problemele interne sau cele externe. Cred ca amandoua, deci am putea sa le combinam cumva. In primul rand trebuie sa obtin mai mult timp pentru mine, ca sa studiez in liniste aspectul virtualitatii noului sistem. N-am voie sa fac greseli acum, altfel risc sa termin totul inainte de a incepe. In loc sa am mai multa putere in noua forma de existenta care imi poate garanta si nemurirea, risc sa ma nenorocesc sau mai rau. Nici nu vreau sa ma gandesc. Deci am nevoie, pe de o parte de timp si pe de alta parte trebuie sa asigur securitatea sistemului. Pentru asta releele de propagare trebuie sa fie bine protejate, destul de numeroase si sa prezinte cat mai multe redundante posibil. Prin urmare noua serie de cyborgi sunt mai mult decat necesari. Ei imi vor asigura mobilitatea dorita si posibilitati nebanuite de manifestare. Logic ar trebui sa continui in paralel cu dezafectarea uzinelor vechi si reamplasarea lor in puncte mai sigure, cred ca undeva pe fundul oceanului. Insa, dupa cate imi dau seama acum, decelerarea productiei de roboti clasici a fost o greseala. Trebuie, totusi, sa continui fabricarea lor la nivele minime, macar in uzinele ramase. Dar de unde mana de lucru? Intretinerea si repararea trupelor si mai ales comunicatiile imi fura prea mult din resurse. Sa implic umanii in productia de serie? Riscul sabotajelor ar fi mult mai mare. Totusi ideea merita studiata caci prezinta si cateva avantaje: pe de o parte as avea un control mai bun asupra lor si, pe de alta parte actiunile rezistentei ar fi mult diminuate in intensitate. Unde mai pui si faptul ca as rezolva partial problema insubordonarii generalilor, carora le-as incredinta in felul acesta misiuni de supraveghere ale umanilor in uzinele de productie. Si mai este un aspect demn de retinut: sub motivul unei cereri marite de trupe pentru supravegherile uzinale, am posibilitatea sa scap de ceilalti generali trimitandu-i in lupta cu efective reduse. Inclestarile vor fi mai violente cu pierderi masive din partea umanilor, ale mele fiind minime si numai eu as avea de castigat. Asta imi va conferi cu siguranta timp si liniste. Acum ma pot ocupa in sfarsit de problema numarul unu: Ria!“

Imediat, fisierele sale ii afisara automat toate informatiile cunoscute legate de acest subiect : Ria/ uman de sex feminin/ varsta aproximativ douazeci de standarzi/ inaltime un metru saptezeci/ trasaturi clasa A/ par blond, ochii verzi/ conformatie atletica/ fara semne particulare vizibile/ coeficient psi evaluat - necunoscut, mult peste maximul autorizat/ IQ probabil - necunoscut, mult peste maximul autorizat/ legaturi necunoscute/ origine necunoscuta/ evaluare gama - necunoscuta, de presupus peste nivelul doi/ evaluare teta - modul doi/ recomandari - lichidare imediata. Constatand saracia informatiilor, Mama isi dadea seama ca, pentru a rezolva aceasta problema, mai intai trebuia sa dispuna de un profil complet al subiectului. Deocamdata nu avea nici un plan de actiune in privinta fetei si se intreba de ce renuntase aceasta la un avantaj foarte pretios, cum era statutul sigur si protector de anonim, doar pentru a-si dezvalui puterile. Nu inteligenta si puterile sale psi o inspaimantau ci, si abea acum devenea constienta de asta, evaluarea gama si mai ales evaluarea teta. De cand se stia, nici un uman nu mai fusese depistat vreodata ca posedand modulul doi. Majoritatea erau pe treapta zero, adica usor predictibili. Doar un procent mic, si de aceea riguros controlat si eliminat la maturitate, de umani posedau modulul unu : partial previzibili. Posibilitatea ca Ria sa conceapa actiuni pe care ea sa nu le poata prezice sau mai rau concepe era cea mai groaznica amenintare la adresa Mamei. “Intotdeauna m-am rugat sa nu se nasca cineva cu modulul doi. Mi-am spus mereu ca e imposibil. Ei bine imprevizibilul s-a produs. Si la propriu si la figurat! Iar nivelul gama este cu siguranta foarte ridicat, cu mult peste doi, doar e strans legat de pragul teta.“ Dupa cateva clipe de gandire, Mama isi spuse: “Asta inseamna ca totusi are un plan si cunoaste sau banuie ce vreau sa fac. Dar asta inseamna ca!…“ Nu, era prea de tot, prea sinistru ca realitatea sa fie aceasta. “Trebuie sa procedez si eu ca ea, adica imprevizibil. Si am nevoie urgent de informatii suplimentare. Nu stiu nimic despre fata asta, pe cand ea da impresia ca ma cunoaste foarte bine. Este un avantaj la start pe care nu-l pot permite, dar pe care l-as putea accepta daca i-as da o falsa impresie de siguranta. Voi pune la o mai atenta supraveghere a sectorului patru. E timpul sa le dau si o lectie si cine stie, poate cu ocazia asta scap si de ea. Probabil ca se asteapta sa rad orasul, asa ca ii voi insela previziunea. Discretia inainte de toate. Nu trebuie sa-si dea seama ca este supravegheata. Pana nu cunosc mai multe despre ea nu voi intreprinde nimic concret in directia ei. Prin urmare, cred ca voi muta intreaga populatie in alt oras si voi ridica barierele sale protectoare. Am nevoie de mana de lucru si Ria va fi obligata in felul acesta sa ramana izolata in subterane, deci la discretia mea. Nu ca ar avea importanta, acum ca are capacitatea de a se dematerializa, dar ar putea profita de o mai larga libertate de actiune si poate sa faca o greseala. Si nu se poate sa nu cunoasca faptul ca sunt capabila sa depistez urmele locului in care s-a materializat fizic. Dar din pacate si ea poate sa faca la fel in cazul meu numai ca eu folosesc varianta spirituala a hologramei. Nu cred ca e capabila si de asa ceva. Analizele mi-au confirmat faptul ca versiunea transferului sau de masa era lipsit de particulele de energie caracteristice procesului similar si mai mult decat atat, reziduurile lasate contin nivele energetice foarte joase, deci se foloseste de procedee primitive de conversie. Cu toate acestea, se pare ca poseda capacitati psi destul de evoluate, aproape de talia mea. Aproape! Bun, sa revenim la jalnicii ei colegi : nu le pasa daca au fost recunoscuti, deci poseda ascunzatori permanente pe care si le-au facut din timp. Asta necesita deplasari si rute regulate si mai ales disparitii indelungate. Un control statistic mi-ar permite poate sa le descopar.“ Totusi nu prea ii placea ce lasa asta sa se inteleaga. “Inseamna ca sunt bine organizati si activeaza de prea mult timp. Trebuie neaparat sa le dau o lectie si inainte de a trece la actiune e bine sa mai studiez o data imaginile ultimului lor sabotaj. Cine stie, poate mi-a scapat ceva. Totusi cum sa procedez in privinta Riei? Mi-a lasat clar sa inteleg de ce puteri dispune. Va fi foarte greu sa o elimin! Oare as putea incheia o alianta cu ea si apoi, mai tarziu sa… Nu, nu cred! Nu e proasta! Fata asta incepe sa-mi dea dureri de cap. De ce nu si-a manifestat pana acum puterile? Are un plan, sau o ajuta cineva? Dar cine din lumea asta ar fi capabil de asa ceva? Nimeni! Sa fi supravietuit ghilda Inginerilor de-a lungul mileniilor si eu sa nu-mi fi dat seama? Imposibil, am avut grija de asta! Atunci cine, mama dracului, din universul meu poate sa…!“ In acel moment intrevazu raspunsul, care nu putea fi decat unul singur: “Cineva asemeni mie, cu puteri asemanatoare, dar nu din acest univers; SI CARE MI-E DUSMAN!“

Implicatiile acestui gand o facura sa se cutremure de frica. Incepea acum sa-si explice de ce miscarea de rezistenta reusise in ultimul timp sa devina atat de periculoasa. Si aceasta crestere gradata de nivel a tuturor problemelor sale legate de insubordonarea robotilor, nu putea avea alta explicatie logica. Puteri terifiante stateau ascunse si o supravegheau de mult timp, iar acum se decisesera in sfarsit sa intre in scena. Scopul lor era clar: eliminarea ei. Jucandu-se cu rationamentul, il rasuci pe toate partile si nu-i descoperi nici un cusur. “Deci nu Ria este adevarata problema. Probabil ca ei au vrut sa ma faca sa cred asta!“ Intelegerea acestui fapt o inspaimanta dar avu si darul de a o enerva. Ii clatina siguranta in puterile sale infailibile si mai ales credinta in unicitatea sa dumnezeiasca. Era constienta ca, necunoscandu-si dusmanii, acestia aveau un avantaj clar, mai ales ca realiza si faptul ca ei o cunosc. Si inca bine. “Si totusi de ce actioneaza abea acum? Dupa mai bine de trei milenii. Puteau sa ma distruga de la inceput, cand nu eram asa de puternica?“ Planurile lor ii pareau de neinteles si asta o nelinistea. Desi vastitatea temporala a acestei actiuni diluate de supraveghere o inspaimanta, era totusi bucuroasa ca fusese capabila sa descopere acest lucru. “Iar ei nu stiu asta, fapt care-mi confera si mie un mic avantaj. Mic, dar cert! Pentru inceput sa ne prefacem ca nu stim nimic. Lichidarea tuturor umanilor nu mai este prioritara si nici problema Riei. Trebuie sa accelerez procesul virtual de transformare. In felul acesta voi deveni invincibila si ma voi putea ocupa pe indelete de acesti straini. Da, si stiu si cum sa ajung la ei! Prin Ria, binenteles. Le voi intinde o capcana pentru a obtine cat mai multe informatii. Dar deocamdata, cuvantul de ordine este discretia si cumpatarea, inca nu sunt destul de puternica pentru a le face fata. Iar ei nu trebuie sa afle asta. Bun, in sfarsit acum stiu cum trebuie procedat!“

* *

- Cred ca e momentul sa facem pasul urmator! Planul nostru de actiune se desfasoara in mod corespunzator si analiza Mamei ne indica faptul ca ziaristii si mai ales guvernantii nu se asteapta la acest pas. Mi se pare logic sa inaintam motiunea in sesiunea urmatoare a camerelor reunite de stat.
Discutia avea loc in cabinetul maestrului de onoare al ghildei Independentilor si era… animata. Cei doi, Dan si Reinhardt, petrecusera o noapte alba tinandu-si companie si incercand sa se puna de acord in privinta ordinii de desfasurare a actiuniilor viitoare. Noaptea de nesomn nu-l deranja pe Dan, se parea ca batranul era obisnuit cu acest mod de viata, ci era chiar onorat ca fusese convocat la o astfel de sedinta, numai el, nu si celalalt… presedinte. Aspectul, daca mai era nevoie, ii confirma inca o data increderea pe care batranul i-o acorda si mai ales puterea pe care, cu subtilitate binenteles, il lasa astfel sa inteleaga ca o va mosteni. Problema principala pentru el era faptul ca Reinhardt grabea evenimentele de parca el insusi se grabea. In timpul noptii, la un moment dat de liniste dupa evitarea unui mic scandal provocat de o incipienta cearta, datorata strict diferentelor de opinie, Dan incercase elegant sa schimbe subiectul. Batranul reactionase conform asteptarilor si zambise, considerand faptul ca pe un mod intelept de a face pace si necaracteristic generatiei tinere de a-si cere scuze, celei vechi, fara a o face totusi si la propriu. Dar motivul pentru care fata sa se lumina, cam scurt si chinuit ce-i drept dupa opinia lui Dan, de acel zambet erau cu totul altele. Partial era menit sa-i confirme, la fel de elegant, mai tanarului sau interlocutor ca acceptase parerile lui de rau, atentie nu scuze, aspect imediat inteles de acesta si care reactionase evident asteptandu-se la asta, intorcandu-i un zambet intr-o dunga. Dar zambetul sau era pe undeva cam acru, deoarece ii determinase o reactie de amaraciune sufleteasca. Subiectul atins de Dan era referitor la preocuparile lor profesionale, adica Mama. Nu o gluma, nu ceva legat de persoana sa. “Si e normal de altfel, ce-ar putea sa ma intrebe pe mine, Dan sau oricare altcineva? Nimic! Eu nu am o viata sociala, nici macar personala. Nu am familie, rude, prieteni. Sunt singur si greu de abordat datorita faptului ca sunt considerat un om dur. Se stie ca nu tolerez prostia si slabiciunea. Sunt un om nefericit cu o viata de rahat!“ Ideea ca este de compatimit il determina sa indeparteze din minte gandul si-i provoca acel zambet. Nu exista nimeni in lumea aceasta care sa nu fi schimbat fara sa gandeasca locul cu el.“Bun, cred ca m-am distrat destul pe seama mea! Sa revenim la realitate.“

- Las-o pe Mama… si spune-mi ce parere ai?

- Nu crezi ca e prea repede? Ar putea fi periculos si sa ne pericliteze pozitia proaspat ocupata!

- De ce sa fie prea devreme, eu ma gandesc ca e deja cam tarziu. Pasul logic ar fi implicarea directa a Mamei in afacerile de Stat, ceea ce ne-ar conferi un avantaj subtil. Manevrat cu atentie, si mai ales delicatete, Ghilda Independentilor ar putea deveni intr-un viitor nu prea indepartat cea mai puternica din lume si…

- Stai putin! Eu nu ma refeream la Mama! Am crezut ca vorbim despre guvern…

- Guvern? Ce treaba avem noi cu guvernul? Ce te-a facut sa crezi ca ma gandeam la acesta?

- Am considerat ca pasul urmator la care faceai trimitere cu atata insistenta se referea la indepartarea guvernului sau macar alipirea lui!

- De ce sa eliminam ghilda de guvernamant? Nu avem nici un motiv si mai nimic de castigat, cel putin deocamdata! In situatia actuala, aceasta ghilda e la discretia noastra. Sunt convinsi, mai mult ca niciodata, de puterea pe care o detin. Nu trebuie sa le zdruncinam convingerea. Ne convine de minune statutul lor de marioneta, mascat binenteles de pozitia de aliati. Relatiile noastre sunt mai stabile ca oricand si nu am nici un interes sa modific actuala stare de fapt a lucrurilor. Doar nu vrei sa ne ridicam opinia publica in cap. Nu e momentul si nici cazul sa speriem oamenii.

- Atunci la ce te referi in legatura cu Mama?

- Eu spuneam ca, dupa succesul ei legat de activitatea comisiei interne de revizie a regulamentelor, Mama si-a castigat admiratia tuturor. Pana si ziaristii au elogiat gandirea ei analitica, apreciind in mod deosebit talentul ei, natural as zice, de redactare. De fapt, si toti sunt de acord cu asta, ea a reusit sa dea o tenta calda si umana continutului rece si impersonal, aproape mecanic, al legilor si regulamentelor. Comentarile sale de subsol si recomandarile fiecarui aliniat important au devenit deja celebre. Frazele sale sunt reproduse si folosite peste tot. Ne-a provocat un soc cu buna stiinta, obligandu-ne sa ne reamintim faptul ca desi legile sunt facute de oameni ele trebuie sa fie umane, adica pentru oameni. Cred ca, dadu din umeri obosit, am uitat acest aspect foarte important pentru conditia umana. Din pacate a fost nevoie de un robot, o inteligenta nonumana care sa ne reaminteasca acest lucru.

- Nu as spune ca Mama este tocmai un robot!

- Sti bine ca nu m-am referit la asta! Am vrut doar sa evidentiez ideea ca am uitat sa fim oameni.

- Oameni? Nu! Din pacate, cred ca tocmai asta nu! Unii dintre noi, oamenii, au uitat sa fie umani!

- Tot aia e! Trebuie sa batem fierul cat e cald! Propunerea mea era legata de implicarea Mamei in guvern, fara drept de decizie, ca factor de consultanta si interpretare a legilor. De asemenea ar trebui sa ii oferim, pentru o mai buna capacitate de lucru, bazata pe informatii, accesul la reteaua globala mass-media. Ma gandesc la un post de consilier in informatii. Denumirea nu comporta astfel nici un fel de pericol pentru guvernanti sau ziaristi.

- Ma indoiesc! Si mi se pare periculos sa dai puterea pe mana ei.

- Accesul la informatii nu inseamna neaparat accesul la putere.

- Experienta, atata cat am, m-a invatat ca la ora actuala informatia este cea mai mare putere din lume. De aceea nu cred ca motiunea va fi aprobata de ziaristi. Nu-i vad sa renunte cu usurinta la aceasta putere. Si sti mai bine decat mine ca in probleme de securitate interna privind functionarea fiecarei ghilde, o motiune nu are sanse spre aprobare fara votul ghildei in cauza.

- Ba, eu cred ca tocmai ziaristii vor fi primii care isi vor da acceptul. Guvernantii in cel mai fericit caz se vor abtine, in sila, dar nu vor indrazni sa voteze impotriva noastra.

- De ce sa intampinam opozitie din partea lor, doar sunt aliatii nostri?

- Pentru ca implicarea Mamei in guvern, pe de o parte si asigurarea controlului informatiei, pe de alta parte, de catre ea, culmea ca reprezentant al guvernului, le vor da acces la reteaua mondiala mass-media, dar in acelasi timp ii vor lega de maini si de picioare pentru ca Mama este in primul rand independenta, adica membra a ghildei noastre. Si conform propriilor regulamente inca in vigoare, Mama nu are voie sa se amestece in politica, care reprezinta obiectul muncii si de fapt o chestiune interna a altei ghilde. De asemenea nu are dreptul sa tradeze nici interesele noastre, iar guvernantii cunosc acest aspect, ca de altfel si ziaristii. Cea mai castigata, in afara de ghilda independentilor, va iesi din afacere cea a ziaristilor, care in sfarsit vor incepe sa-si manifeste influenta in guvern. De aceea ne vor sprijini fara exceptie.

- Bine, dar nu crezi ca poate e periculos sa incredintam toata puterea noastra Mamei? Atat pentru noi cat si pentru omenire in general!

- De ce? Ti-e frica de o eventuala reactie excesiva din partea ei? Nu uita ca nu e umana. Asemenea ganduri de marire ii sunt straine. Si apoi, mi-am luat totusi cateva masuri de precautie in aceasta privinta.

- Despre ce este vorba?

- Alta data, nu avem timp acum.

- Ar fi bine sa nu uiti ca, doamne fereste…

- Da! N-ai nici o grija! M-am gandit si la aspectul asta. Daca voi muri, tu vei fi cel care imi va lua locul si in acest caz vei avea acces la aceste masuri de siguranta. In principiu ele constau in utilizarea la nevoie a unor coduri de acces direct la memoria interna a Mamei. Ai posibilitatea in felul acesta de a scurtcircuita inteligenta sa, dar nu-ti recomand aceasta varianta. Rezultatul ar fi moartea ei. Nici nu are rost sa ne gandim la asa ceva. De fapt ea reprezinta atuul nostru cel mai important. Planurile elaborate de Mama sunt nu numai realiste ci si viabile si nu mi se pare deloc ca finalizarea lor ar aduce vreun prejudiciu independentilor. Din contra.

- Da, dar daca stai sa te gandesti, toate converg spre aceeasi idee si anume centralizarea puterii intr-un singur punct. Si apropo nu ti-e teama ca am putea fi auziti?

- Vad ca apreciezi increderea pe care ti-am acordat-o, de ce nu vrei sa-mi creditezi si inteligenta?
Buzele lui Dan schitara un “O“ mut.

- Numai doua persoane cunosc secretul ecranajului acestei incaperi. Una din ele sunt eu…

- Asta inseamna ca cei care au construit sau finisat incaperea nici macar n-au avut habar ce materiale au folosit! Dar daca numai eu mai cunosc acest secret inseamna ca… tu…?

Pentru a doua oara in noapte batranul isi permise sa zambeasca. Isi lasa gandurile sa zaboveasca indelung in directia tanarului. Chiar daca facea greseli, era numai datorita impetuozitatii varstei. Impetuozitate si nu nesabuinta. Si recunostea deschis cand gresea. Avea o candoare si o sinceritate care il impresionau pe batran. Dar ceea ce aprecia cu adevarat Reinhardt la el era faptul ca sub masca inocentei si naivitatii, care nu reprezentau de fapt o masca, se ascundeau o gandire vie si incisiva si un spirit de observatie caruia prea putine ii scapau.

“Chiar si acum cand a gresit si-a dat seama imediat ca e un test. Iar cand ii este amenintata pozitia reactioneaza apeland la inteligenta si calm si nu la nervi. Fara prea multe date la indemana a ghicit ca sunt bolnav. Da! Cred ca Dan reprezinta alegerea cea mai potrivita.“

Banuind cam ce fel de ganduri ii treceau batranului prin cap, Dan statea linistit si concentrat, lasandu-l pe Reinhardt sa-l observe si sa-si clarifice parerile.

- Nu stiu daca esti constient, dar ai o calitate unica!

- La ce te referi?

- Posezi in cel mai mare grad insusirea de a te indoi. In acelasi timp vrei sa crezi in ceea ce cu vehementa negi. E un paradox care are darul de a bulversa si paraliza eventualii dusmani. Pe mine cel putin ma apuca dracii cand te aud sustinand cu atata patima doua puncte de vedere diametral opuse. Cu atat mai mult cu cat, cunoscandu-te, stiu ca nu e vorba de o lipsa de caracter sau principii morale.

- Nu m-am gandit la mine niciodata in felul asta. Perspectiva ta e sumbra si ma face sa ma infior. De cand esti tu dusmanul meu?

- Am spus eventual! Si nu m-am referit la mine. Nu mai face pe naivul. Sa sti ca uneori ma scoti si pe mine din sarite cu candoarea ta.

Dan ridica mainile impaciuitor si schimba iar subiectul, revenind la vechea sa teama.

- Nu stiu, poate ai dreptate! Ma refer la aceasta calitate pe care zici ca o am. Totul pare acum atat de ciudat, de parca suntem pe o banda care se deruleaza inainte cu viteza marita. Evenimentele se succed prea repede si mi-e teama ca directia nu e cea buna!

- Ce vrei sa spui?

Observand ca Reinhardt este smuls de pe acel fagas, daca nu periculos, atunci jenant pentru el, Dan continua cu atentia acordata la gandurile batranului.

- Inainte vreme, lucrurile erau clare si simple. Existau patru ghilde de stat, fiecare in banca sa ocupandu-se de treburi interne care constituiau strict apanajul activitatii lor. Investitorii erau cu banii, ziaristii cu legile, guvernantii cu aplicarea lor iar noi cu stiinta. Ghilda sanatatii, militara, informatica si culturala erau doar sateliti fara nici un drept care gravitau in jurul planetelor lor mama. Si era bine asa. Puterea sa fie impartita intre patru ghilde de stat. Nimeni nu se amesteca in treburile celorlalti. Prin insasi natura noastra, noi eram aliatii investitorilor iar ziaristii ai guvernului. Odata acceptat acest numar, in caz de paritate, se apela la votul electronic al fiecarei factiuni de opozitie, existente in toate ghildele, pentru finalizarea votului. Si deoarece pe noi nu ne interesa politica si eram cea mai putin influenta ghilda, reprezentam totusi factorul sensibil care echilibra balanta delicata a puterii. Caci noi am fost mereu uniti. Apoi, parca a venit un cataclism cosmic si a distrus ordinea. Ghilda sanatatii a ajuns sub tutela noastra, militarii sub guvernanti, informatiile au devenit apanajul ziaristilor si culmea, ghilda culturala a plecat de la noi spre investitori. Insa liniile nu mai erau atat de clar marcate. Toata lumea se baga in politica, vechile nostalgii ii indreapta spre vechile aliante. Zone mari de umbra se intind peste vechile culori cunoscute. Nu se mai stie clar ce-i alb sau negru. Noi care eram pe ultima pozitie, linistitoare dupa parerea mea, acum ii avem in buzunar pe guvernanti, i-am acaparat pe investitori si am adus ghilda ziaristilor in ridicola postura de nebun care urla singur in pustie.

- Cred ca ai infatisat lucrurile foarte clar. Intr-adevar cam asta e situatia actuala a dispunerii fortelor pe glob. Dar eu nu consider ca e ciudata si nici ca reprezinta un regres ci o evolutie.

- Nu sunt convins de asta! Pentru ca daca preluam controlul ghildei militare si a informatiei, pasul urmator este alipirea guvernului. Ghilda ziaristilor s-ar dizolva de la sine, si cu ghilda sanatatii si culturala la discretia noastra, eu vad lucrurile evoluand in directia aparitiei unei singure ghilde aflata sub controlul direct al inginerilor.

- Si care e problema? Ar trebui sa te bucuri!

- Ar fi bine pentru noi, dar nu stiu daca e bine si pentru umanitate. Exista un pericol pe care istoria noastra zbuciumata l-a scos in evidenta intotdeauna prea tarziu, din pacate. - Te referi cumva la autocratie? Vechea placa cu puterea tiranica manifestata periculos de un satrap sau un dictator! Si exemplele istoriei care abunda de astfel de cazuri?

- Fara indoiala! Principiul democratiei noastre electronice ne invata ca separarea celor opt puteri in stat si incredintarea efectiva a puterii primelor patru ghilde influente, dar cu drept de control independent celorlalte, si mai ales garantarea neamestecul in treburile interne, este singura solutie care ne fereste de autocratie. Controlul celor opt puteri de o singura persoana sau organizatie duce invariabil, in cele din urma, la un dezastru pentru umanitate.

- De ce crezi asta? Noi nu intentionam sa distrugem omenirea!

- Noi nu! Dar nu putem garanta si pentru urmasii nostri! Si asta deoarece ambitia care il mana pe om in cautarea puterii poate avea motivatii foarte diferite. Cel putin fata de visurile noastre nobile! Din pacate nu putem impartasi aceste visuri si omenirii caci sti mai bine decat mine ca nu e pregatita sa afle.

- Ai dreptate, cu atat mai mult cu cat, unii ar putea profita de realizarile noastre si ar conduce intr-adevar omenirea la un dezastru.

- Vezi! Si asta numai in numele ambitiei personale. De asta mi-e teama de o prea mare putere acordata Mamei.

- Nu are de ce sa-ti fie teama. Mama nu este umana. Deci, fiind un robot, logic nu poate nutri astfel de ambitii.

- In primul rand nu este nici robot si nu mi se pare ca e asa departe de om. E un cyborg care este mult superior noua ca inteligenta, puteri si posibilitati. Logica, la care faci tu referire, s-ar putea intoarce impotriva noastra daca i-ar furniza la rece concluzia ca fiindu-ne superioara este normal sa ne conduca. Alta motivatie nici nu i-ar trebui. Si de aici pana la conturarea ideii inutilitatii noastre ca rasa nu e decat un mic pas, la fel de logic si usor, din pacate, de realizat daca noi ii vom da toata puterea pe mana.

- Esti pesimist. Totusi trebuie sa o veghem cu grija. Si nu-i vom incredinta toata puterea pe mana, asa cum te-ai exprimat tu.

- Ii voi acorda o atentie speciala si voi analiza fiecare vorba sau actiune de-a ei.

- Trebuie sa fi discret. Poate ne inselam in presupunerile noastre absurde. S-ar simti ofensata daca ar prinde de stire ca este supravegheata. Si nu mi-ar fi teama ca s-ar razbuna, ci ca i-ar afecta serios capacitatile. Acum avem nevoie de ea mai mult ca oricand.

- Ai dreptate! Ne-am angajat pe o contrapanta de pe care nu putem decat urca. Nu avem voie nici macar sa ne oprim, altfel ne ducem la vale. Iar sacalul ala de Storm nu asteapta decat un prilej ca sa ne faca vant.

- Ma mira faptul ca in ultima vreme nu i-am mai auzit glasul.

- Cloceste el ceva, fi sigur.

- Apropo de Storm, nici pana acum nu am descoperit sursa sa de informatie.

- Cu toate succesele noastre fulgeratoare, am uitat, nici nu am avut timp si nu i-am mai acordat importanta.

- Crezi ca avem o cartita in organizatie?

- Nu cred, sunt sigur!

- Banuiesti pe cineva?

- Sa fiu sincer, la inceput banuiala mea s-a indreptat spre tine. Stai linistit, doar imi cunosti firea. Apoi mi-am dat seama de ineptia acestui gand. La ora actuala…

- Daca m-ai facut presedinte al ghildei Inginerilor pentru ca ti-a parut rau…

- Termina cu prostiile! Postul asta nu e un favor pentru lingai, oameni slabi sau o motivatie pentru pareri de rau. Esti omul potrivit si sti acum ca imi vei lua locul atunci cand va veni momentul. Dar numai atunci, pentru ca mai ai multe de invatat. Daca nu as avea incredere deplina in tine, nu ai sta acum, aici, de vorba cu mine. Si mai ales nu mi-ai cunoaste planurile sau n-ai avea acces la secretele ghildei.

- Apropo de secrete, cum te gandesti sa rezolvi problema spionului?

- Intrebarea ta nu are nici un rost. Iar raspunsul nu poate fi decat unul, eronat, daca ne repezim sa-l dam fara sa gandim, numai sub presiunea amenintarii.

- Nu te-am amenintat. La ce te referi de fapt! Si ce vrei sa spui cu graba sub presiune?

- Stiu ca nu la mine ai facut referire. Faceam trimitere la povestea tapului ispasitor.

- A! Am inteles. Totusi timpul este un factor determinant.

- Ma gandesc sa-i incredintez problema Mamei.

- Perfect! Si asa este neoficial administratorul ghildei. Ma bucura faptul ca i-ai oferit postul. Ar trebui sa oficializezi numirea.

- Fara indoiala! Si asta imediat dupa ce va descoperi spionul.

- Ai dreptate! Cine, decat ea, s-ar pricepe mai bine la siguranta interna sau la rezolvarea plictisitoarelor activitati administrative? Ai vazut ce treaba buna a facut la arhive!

- Pentru ea nu e tocmai plictiseala. Si nici rutina, cred! Dar spune-mi, Mama are in momentul acesta contact vizual cu noi?

- Ecranatia acustica a camerei este perfecta. Cat despre imagine, am avut grija sa evit includerea ei in sistemul video de urmarire al cladirii.

- Si reteaua de transmisiuni?

- Numai cea sonora este activata. Cineva din exterior ne poate transmite mesaje, dar nu ne poate vedea sau auzi. Izolatia este deplina.

- Mama nu banuieste nimic?

- Nu, pentru ca nu i-am oferit nici un motiv sa o faca. Ca maestru de onoare, am dreptul la intimitate in cabinetul meu.

- Totusi, masurile de securitate impun…

- Da! Cunosc regulamentul. De aceea, numai sala de sedinte este inclusa in sistemul de monitorizare permanent. Cabinetul meu particular se supune doar partial prevederilor. Adica sonorizarea. De aceea, ca masura suplimentara de prevedere, am instalat la inceputul discutiilor noastre, o banda audio falsa care furnizeaza informatii despre subiecte de conversatie cu totul altele decat cele care ne framanta pe noi acum.

- Aha! Acum inteleg de ce esti asa de linistit. Cat e ceasul?

- Tii! E deja dimineata! A mai trecut o zi din viata. Si o noapte!

- Scuza-ma, spuse Dan, ca te-am retinut atat.

- N-ai de ce sa-ti ceri scuze! Mi-a facut placere sa stau de vorba cu tine. Cu ocazia asta am lamurit si o multime de probleme care ma nelinisteau. Mi-ai intarit convingerea ca solutiile mele sunt, daca nu chiar corecte, cel putin viabile. Cu siguranta necesare. De fapt, eu ar trebui sa ma scuz. La varsta mea e ceva obisnuit sa te trezesti noaptea sau sa nu mai dormi. Tu in schimb ar trebui sa profiti de orice prilej sa te odihnesti. Ma bucur ca nu am stat singur in noapte. Uneori mi-e groaza sa ma gandesc, si astfel de ganduri imi vin in ultimul timp tocmai noaptea, ca dupa ce voi muri, acolo unde as ajunge, tot singur voi fi. Urasc singuratatea… Siu! Stiu ca, pe undeva, e vina mea! M-am izolat singur de ceilalti prin comportamentul meu, dar crede-ma ca nu am stiut cum sa reactionez dupa...

- Nu ma gandeam la asta! Vroiam sa spun ca in ultima vreme si mie mi se intampla sa nu pot dormi noaptea. Ma gandesc la tot felul de lucruri, unele absurde altele infricosatoare si am, uneori, impresia ca asta imi da perspective si idei neaccesibile altora. Ca ajung sa cunosc lucruri care lor le scapa. Partea mai grava este ca pe mine ma ingrozesc concluziile si cand ii vad pe ceilalti atat de ignoranti…, dar apoi imi spun ca probabil exagerez eu si… Nu stiu! Cred ca… Sti la ce concluzie am ajuns? Cu cat stiu, aflu si vad mai multe, cu atat parca imi dau seama ca sunt mai ignorant. Sau ca nu mai inteleg nimic. Sau nu mai vad clar ceea ce mi se paruse asa. Tu intelegi ceva?

- Sa fi vazator in tara orbilor poate fi periculos. Crede-ma ca te inteleg mai bine decat iti inchipui. Si eu am impresia ca uneori inebunesc. Dar eu sunt obisnuit cu asemenea stari, ganduri, nopti nedormite. Stiai ca o noapte de nesomn iti prelungeste, la figurat vorbind, viata cu inca o zi?

Uitandu-se la ceas si apoi pe ferestra, Dan interveni, gandindu-se la sanatatea batranului.

- E atat de tarziu ca e deja devreme. A rasarit soarele. Sa comand o cafea?

- Da! E o idee buna! Si poate ceva de mancare. Cred ca mi s-a facut foame. Ramai sa luam micul dejun impreuna? Cu ocazia aceasta stabilim si masurile imediate care se impun in continuare. Ce zici?

Dand din cap, Dan nu-i mai raspunse batranului, fiind preocupat de ultimele sale vorbe. “Are dreptate! O noapte de veghe este o zi de viata in plus. Reprezinta darul Domnului pentru cei cu puternici, capabili sa-si impuna vointa de a face ca lucrurile sa curga conform propriilor principii. O noapte de veghe este de fapt apanajul celor care sunt inzestrati cu rabdare si indarjire, care refuza sa se lase antrenati in curentul manifestat de omenire spre delasare, uitare, ignoranta. Aceasta tendinta universala de declin si debilitate e mai mult decat periculoasa, pentru ca e la indemana. AH, CE USOR ESTE SA UITI!

Si ce bine! Sa lasi problemele prezentului si sa te cufunzi in visele abstractului. Dulce moleseala! Reconfortant somn! Placuta odihna! Protectoare uitare!“ Dadu din cap energic. “Noi nu avem voie sa uitam. Noi inginerii trebuie sa trezim umanitatea chiar si cu pretul unui soc! Poate nu e corect sa gandesc asa, dar se pare ca oamenii au uitat sa mai traiasca. Se complac intr-un prezent etern care nu este decat o prelungire a unui trecut idealizat si nu mai vor sa gandeasca in viitor. Administrarea unui soc ii va trezi la realitate. Si, poate, abea atunci vor constata ca realitatea lor nu este cea a universului sau a rasei. Siguranta si linistea oferita de credinta proprie ca o justificare a respectarii stricte a legilor in interpretarea binelui si raului, a ceea ce este adevarat sau nu, e un fals si un pericol. Un lucru nu poate exista fara contrariul sau. Ce e adevarat pentru unii, poate fi neadevarat pentru altii. Totul depinde de observator. Si noi ar trebui sa iesim din aceasta stare absoluta, a uneia din parti. Trebuie sa intelegem ca totul e relativ. Nu exista dreptate sau adevar. Corectitudine sau lege. Tot ceea ce conteaza este bunul simt si taria principiilor de caracter, care iti permit sa te detasezi de fundalul propriilor dorinte. Aceasta detasare in interpretarea evenimentelor asigura un rol clar de observator si are menirea in final de a te maturiza. Poti astfel sa privesti cu intelepciune si sa actionezi in consecinta. Altfel, omenirea va fi condamnata la disparitie de chiar propria sa indiferenta. Poate Mama ne va invata sa privim lucrurile altfel si perspectiva ei nonumana e mai sanatoasa. S-ar putea ca batranul sa aiba dreptate in privinta ei.”

[CAPITOLUL URMATOR >>]
 

12 martie 2003  

Powered by