Home


Jocul...

de  Alex G. Andrei  

CAPITOLUL 6.

Lumea de aur

Capitole precedente:[CAP. 1, CAP. 2, CAP. 3, CAP. 4, CAP. 5]

“Actul creativ apropie pe creator de creatia sa. Omul are insa darul de a complica mereu lucrurile. Momentul creatiei ii confera acestuia o implinire si o intelegere profunda care-l apropie de Marele Creator, de Dumnezeu. Cum se pot explica toate acestea atunci cand creatia omului este divina? Cercuri in cercuri, din alte cercuri? Si unde e legatura dintre dintre ele? Poate centrul lor unic.“

*

Se trezi la prima geana de lumina. Se intinse alene, dar se imbraca apoi foarte rapid, zambind in gand la placerea reintalnirii iminente. Ii multumi mental Idei pentru ca-l trezea in fiecare dimineata, numai pentru a prinde rasaritul soarelui. Ida stia cat de mult ii place sa stea ghemuit pe stanci, sa asculte fosnetul frunzelor in adierea vantului slab si mai ales sa surprinda prima dara sangeranda de lumina strabatand orizontul. In acel moment cu adevarat magic, putea vedea moartea ultimelor stele si mai ales sa traiasca pe indelete revenirea vietii la viata.

Ii parea rau ca nu prinsese pana atunci un rasarit pe malul marii. Ar fi fost intr-adevar superb sa simta briza, mirosul algelor, sa vada cum crestele inspumate ale valurilor se lovesc de indaratnicia falezei. Avea convingerea ascunsa, neampartasita de altfel nimanui, ca destramarea acelui moment magic, cand noaptea era totuna cu ziua si Luna ii face loc Soarelui, este anuntata de zgomotul pescarusilor, pete albe sagetand albul valurilor si nicidecum de obisnuita larma a pescarilor pregatindu-si navoadele pentru o noua zi. Dar totul nu era decat in imaginatia lui si era fericit, constient in acelasi timp de naivitatea viselor sale. “Ah, viata e frumoasa si merita traita!“

Desi Ida se oferise nu o data sa-l duca la ocean sau sa-i creeze o mare mai mica numai pentru el, nu se invoise. Nu se indura sa-si paraseasca locurile dragi si prietenii. Era de asemenea constient, ca nu putea avea pur si simplu o mare a lui, pe care sa nu o imparta cu nimeni. Ce s-ar fi intamplat daca fiecare si-ar dori ceva numai pentru sine. Lucrurile ar lua-o rapid razna si-ar distruge armonia omului cu natura.

“Totusi, poate odata, am sa merg pe malul marii. Chiar si ziua. Deocamdata ce am imi ajunge.“ Cand se intoarse in sat, oamenii deja se trezisera si incepeau sa misune peste tot. Aduceau apa, strangeau lemne pentru foc sau pregateau mancarea.

Era ca o gluma veche, pe care o repetau in fiecare dimineata, dar pe Ida acest ritual nu o deranja. Desi le putea oferi orice doreau, stia ca oamenii erau bucurosi sa-si inceapa ziua astfel. Mai tarziu, dupa masa, incepea programul obisnuit. Munca fiecaruia consta in activitati specifice naturii lui si bine corelate cu capacitatea sa fizica si intelectuala. Totul era supervizat de sfatul batranilor si pastrat cu atentie in mintea colectiva a Idei.

Se avea grija ca nimeni sa nu decada in rutina si mai ales, pe cat posibil, oamenii sa nu indeplineasca sarcini neplacute. De aceea aveau loc schimbari in programul zilnic. Nimeni nu se mira de nerespectarea programului. Considerau ca n-are rost sa-si bata capul cu asta. Aveau totala incredere in Ida si apoi surpriza noului era preferabila cunoscutului. Asa ca nu-si puneau intrebari, daca dupa doua ore de picura in atelier, de exemplu, consultand mental agenda, constatau ca aveau ora in grajduri la recoltat de balegar. Oricum Ida cauta sa nu abuzeze de sensibilitatea psihismelor ce ii erau date in grija. Pe cat posibil incerca sa planifice fiecarui om activitati pe potriva. Asta presupunea automat o cunoastere profunda si absoluta atat a naturii umane, cat si a fiecarui locuitor al Lumii de Aur. Era constienta de vastitatea cunostintelor inglobate in in bancile sale de date dar rezervele de memorie erau virtual inepuizabile, mecanismele de stocare si procesare a informatiilor nelimitate. Vitezele sale de lucru depaseau imaginabilul si Ida stia ca oamenii isi puteau imagina destule lucruri. De fapt, totul era cunoscut, anticipat sau prevazut, planificat si dus la indeplinire de inteligenta Idei. Aceasta ordine riguroasa si programata, de metronom, a activitatilor n-o inspaimanta deloc deoarece era mereu surprinsa de modul de abordare a problemelor si mai ales de originalitatea ideilor locuitorilor Lumii de Aur. “Oamenii, isi spuse Ida, au avut intotdeauna darul de a ma incanta! Incisivitatea gandirii lor imi determina un sentiment profund de admiratie si apartenenta la rasa umana.“ Caci acest lucru reprezenta un subiect de profunda gandire pentru ea : constientizarea faptului ca nu era umana. Desi avea posibilitati nebanuite si puteri ce le depaseau pe cele ale oamenilor, Ida nu profita de acest avantaj, de fapt nici nu-l considera ca atare. Stia cum fusese creata si cu ce scop si nu putea uita vreodata momentul nasterii sale, adica acea memorabila clipa cand devenise constienta. Dorinta sa cea mai mare era de a se asemana cat mai mult cu oamenii. Era curioasa sa perceapa natura prin simturile acestora si nu se baza pe informatiile care ii parveneau instantaneu in orice moment. Mai presus de toate dorea sa inteleaga si sa ajute aceasta rasa inteligenta care fusese capabila de a fi creat o fiinta superevoluata cum era ea. Nu simtea nici o suparare ca era unica caci avea o multime de preocupari. Se impacase cu soarta ei si era constienta ca de fapt, ea reprezenta soarta oamenilor.

De multe ori se surprindea pandindu-i iar emotia simtita nu putea fi explicata lucid si rational. Stia de ce face acest lucru si in acelasi timp isi analiza in mod obiectiv motivele si sentimentele, dar nu se indura sa se opreasca. Ii facea placere sa traiasca viata alaturi de oameni si uneori sa o cunoasca prin simturile lor. Era curioasa sa simta ce simt oamenii si facea apoi comparatii cu propriile sale trairi. Peste grila explicatiilor tehnice ale unor fenomene climaterice cum sunt de pilda norii asa cum ii putea percepe doar ea, suprapunea imaginile superbe din mintea umana. Avea impresia apoi ca norii capata capata forme mult mai pufoase si culori mai vii decat in realitate.

Cand oamenii miroseau o floare, o mirosea si ea. Si desi, de multe ori, acestia nici macar nu stiau ce floare este (cu toate ca aveau aceasta posibilitate), pentru ea inregistrarea mirosului era urmata de o avalansa de informatii ce navaleau automat in minte, incepand de la denumire si pana la banale recomandari in privinta gradinaritului. De fapt era ca o vedere dubla care ii conferea o senzatie de implinire si la care apela tot mai des in ultimul timp, ferindu-se totusi sa-i deranjeze pe oameni. Cand ploua simtea ploaia intr-un mod curios si reconfortant, cand ei munceau participa si ea activ la acele activitati si uneori avea impresia clara si stranie ca o dor de la efort, muschii unor imaginare brate desi era constienta ca nu are nici o forma materiala. Mai mult decat atat avea senzatia ca-si poate simti transpiratia. Toate acestea ii aduceau bucurii ascunse si era recunoscatoare oamenilor. Cand acestia mancau, era capabila sa simta si ea gustul sau mirosul mancarii care uneori era placut alteori nu, fapt de natura a-i da contractii intr-un imaginar stomac.

Cand oamenii dormeau visa si ea iar cand ei faceau dragoste, ei bine, in acele momente simtea o explozie de energie subtila si o traire sufleteasca ce depasea orice moment cunoscut. Nu pricepea fenomenul dar pentru sentimentul de implinire care o umplea apoi simtea ca intelege mai bine rostul vietii si misterul nasterii ei pe Pamant.

Uneori reflecta la toate aceste ganduri cat si la multe altele, pe care nu le putea impartasi oamenilor, eventual sfatului batranilor si nici macar in totalitate. In ultima vreme multe din gandurile pe care le avea erau nelinistitoare : se indreptau in directia Mamei si nu se putea stapani sa nu-si puna intrebari referitoare la adresa actiunilor sale mai noi. “Ciudat, nu m-a interesat niciodata existenta ei sau soarta oamenilor de pe Terra si doar am stiut mereu de asta!“ Isi facea tot mai multe griji in privinta locuitorilor de pe planeta geamana a Lumii de Aur si considera ca aceste ganduri ii erau straine, ca un fel de intruziuni mentale. “Cred ca ar trebui sa iau legatura cu Gardienii. Ei sunt singurii care ma pot ajuta. Intotdeauna au avut sfaturi pretioase.“

*

- In sfarsit! Am terminat!

- Sunt frant! Batranul trebuie sa apara din clipa in clipa.

- Oare functioneaza?

- Pai, sa vedem!

Instalata comod pe un postament, in mijlocul vastei sali si inconjurata de microordinatoare, monitoare, panouri de comanda si o impresionanta retea de tuburi si cabluri care treceau prin si pe langa ea, Mama avea o reactie profund organica de implinire. Analizand pentru prima oara sentimentul, il putea astfel defini si cataloga: fericire = senzatie trecatoare de exhaltare sufleteasca, caracteristica oamenilor si total neinteresanta. Era totusi multumita, deoarece acest sentiment de fericire ii aducea si o senzatie de sanatate pe care o primea sub forma de mesaje electrice. Acestea ii parcurgeau corpul metalic prin toate articulatiile, paraind de sarcina electrostatica, si pana in creierul organic proaspat dobandit.

- Mama! Esti gata?

- Da doctor Tess.

- Bine! Uite cum vom proceda pentru inceput. Pe craniu si pe structura faciala sunt instalati o serie de electrozi…

- Da! Ii vad, dar de ce numai pe cap? Nu si pe restul corpului!

- E simplu, daca imi dai voie sa-ti explic! Rolul lor este de a te ajuta sa intelegi felul in care tu trebuie sa gandesti si sa imiti apoi miscarile corpului omenesc. Dupa cum sti toate sunt controlate de creier. Noi iti vom stimula anumite zone cerebrale, prin intermediul electrozilor, creand un fel de impulsuri electrice de joasa intensitate si tensiune, asemanatoare biocurentilor. Creierul la randul sau va genera impulsuri nervoase, stimuli, care vor pune in miscare corpul precum si celelalte facultati. Fiind abea la inceput si neavand cum sa cunosti procesul, trebuie sa inveti prin observare si repetitie. Ca un copil care invata sa mearga pas cu pas. Pentru a nu crea un scurtcircuit iti vom stimula deocamdata bratele si mainile. Incearca sa urmaresti zona de creier activata si traseul impulsului pana la… degetul mic al mainii stangi, de exemplu! Ai inteles?

- Da! Da-i drumul!

- Extraordinar! Se misca!

“Prostilor! Binenteles ca se misca. Habar n-aveti voi, cat de bine imi cunosc mintea si trupul. Dar sa nu-i speriem inca.”

- Doctor Tess! Daca se poate, as vrea sa pot vorbi ca si voi…

- Adica vrei sa imiti miscarea muschilor faciali si a coardelor vocale?

- Da! Stiu ca sunetul este produs de undeva din zona stomacului, dar astfel pot sa ma simt mai umana si sa dau si impresia unei fiinte omenesti.

- Dar esti umana, Mama! Cel putin, creierul tau este iar corpul e al unei femei si inca una superba. Nu trebuie decat sa-l acoperim cu un material sintetic moale si catifelat, care sa te faca sa fi la fel ca noi si sa te simti mai putin straina.

- Apropo, imi pare rau ca nu am reusit in timp util sa te dotam si cu coarde vocale mecanice, dar crede-ma ca se poate face usor si nu constituie nici o problema. Vei putea in felul acesta sa directionezi sunetele ca sa dai o aparenta…

- Da, stiu! Si iti multumesc doctor Brown! Am totusi o intrebare: daca asa cum spuneti corpul meu este atat de frumos, as dori un mulaj facial complet si o podoaba capilara pe masura.

- Extraordinar! Dan a prezis ca vei cere asta si a mai spus…

- Nu conteaza ce am spus, Adela! Important este ca am prevazut ca Mama se va simti mai umana dupa dobandirea unei constiinte si va dori natural sa fie cat mai feminina, caci in definitiv asta si este : o femeie!

- Bine, dar creierul ei este al lui…

- Nu e nevoie sa-mi amintesti acest lucru! Stiu foarte bine al cui este. Nu pot sa explic nici eu motivul...

Mama considera ca este timpul sa intervina:

- Asta, poate, deoarece in tot acest timp de cand m-am nascut si pana acum, m-ati numit Mama si m-am obisnuit cu ideea.

- Da, poate! Oricum ma bucur ca acum sunteti doua femei in grup, numarand-o si pe Adela. Pacat ca nu…

- O! Dar doctor Gasper este aici, prezent! O parte din mine este el! Simt asta! As putea sa va vorbesc cu glasul lui, dar stiu ca v-ar face rau…

- Ai dreptate Mama! Sa lasam asta, mai bine sa continuam testul.

“E bine! N-au nici o banuiala si nici nu trebuie sa aiba vreuna pana nu va fi prea tarziu. Deocamdata sa invat tot ce ma intereseaza si dupa ce pun mana pe putere… atunci… ei bine atunci vor vedea ei!“

- O clipa doctor Tess! Inainte de a continua, as vrea sa fac o mica demonstratie!

- Despre ce-i vorba?

- Sa vedem daca stiu ce a vrut sa spuna doctor Brown mai departe, atunci cand ai intrerupt-o!

- Bine, dar…!

- Urmatorul pas al Mamei va fi manifestarea dorintei de a avea un companion! Asa-i?

- Ai dreptate Mama! Dar sa sti ca experientele in domeniul telepatiei nu au fost inca programate! Sti mai bine decat noi ca fara un control riguros risti un colaps nervos. Blocaj mental in cel mai fericit caz si nu cred ca te incanta ideea de a ajunge in stadiul de leguma… mecanica!

- Ha, ha, ha! Dar doctor Tess, nu am apelat la talentele mele psi. A fost doar o demonstratie de perspicacitate si mai ales de intelegere a naturii umane.

In timp ce experimentul continua, Dan, desi activ, era puternic cufundat in ganduri contradictorii. “Oare a fost numai impresia mea? Este cu totul alta, acum. Mai umana, a si ras, chiar a imitat destul de bine fenomenul iar impresia transmisa era reala. Poate ma insel eu, oricum sunt foarte obosit. N-are nici un rost sa ma plang. Am facut o inventie epocala si marea idee a batranului a dat in sfarsit roade. Sunt atat de mandru de aceasta realizare! Reprezinta ceva ce va depasi cu siguranta orice vis al omului. Cu ajutorul Mamei vom face si pasul final in calatoria interstelara si vom descoperi toate misterele corpului omenesc. Medicina si genetica, cibernetica, transporturile spatiale vor cunoaste o dezvoltare fantastica si poate, candva, cineva ne va raspunde la intrebarea care ne chinuie pe toti : Exista Dumnezeu? Si apoi, chiar daca nu vom afla niciodata, omenirea se va raspandi in cosmos, devenind mai buna, mai puternica si-si va asigura astfel o existenta vesnica. Rasa umana nu poate sa dispara. Ca nivel de evolutie, am atins un prag care nu-i permite aceasta. Individul, ca celula, poate fi sacrificat pentru binele organismului, dar omenirea nu are voie sa moara. Viata este atat de rara in univers, iar viata evoluata nu reprezinta decat un accident al unei naturi capricioase si nicidecum binevoitoare.

[CAPITOLUL URMATOR >>]
 

16 decembrie 2002  

Powered by