Home


Jocul...

de  Alex G. Andrei  

CAPITOLUL 4.

Liberul arbitru

Capitole precedente:[CAP. 1, CAP. 2, CAP. 3]

“Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea sa. Dar, oare cine l-a creat pe Dumnezeu?“

(teorema demonstrata de Lumea de aur.)

*

- Iar ne-a vizitat aseara!

- Stiu, si nu-mi dau seama daca este un lucru bun sau rau.

Discutia avea loc intre mai vechile noastre cunostinte, cei doi copii, a caror unica indeletnicire parea ca ramane jocul lor ciudat chiar si in timp ce continuau sa discute.

- Cata vreme crede ca sunt doar vise si nu-si aduce aminte decat vag de ele, e bine. Treaba noastra este de a mentine aceasta stare de fapt. Se pare ca in ultima vreme ii place natura de pe Lumea de Aur. Aseara a nimerit intr-o padure. Ida a fost tare curioasa. Am rugat-o sa nu intervina. I-am explicat de ce si a inteles, dar mi-a spus ca fata e tare interesanta. S-a ferit sa o analizeze, doar a studiat-o de la distanta si cu discretie. Apropo, sti ce mi-a spus? Ca Ria are potential!

- E din ce in ce mai greu si nu inteleg de ce? Doar avem puteri nelimitate!

- Nimic nu este nelimitat si noi ar trebui sa stim asta cel mai bine. In plus vezi si tu cat este de puternica.

- Da! De asta ma tem cel mai mult. Este mult mai puternica decat orice subiect ales pana acum. Nu stiu daca trebuie sa ne mai folosim de ea. Inca nu-si da seama. Inchipuie-ti ce s-ar intampla, daca devine vreodata constienta de fortele sale si patrunde in lumea noastra.

- Doamne fereste! Toate la timpul lor si oricum nu uita ca noi am ales-o.

- Si daca ne-am inselat? Daca-i o capcana?

- Linisteste-te! Ce mai inseamna inca un ciclu? O vom lua de la capat si pana la urma vom reusi. Adu-ti aminte de marea eroare!

- Da! Ai dreptate! Nimic nu se compara cu acel urias pas gresit. Si totusi…

- Nu te mai ingrijora atat. Sti foarte bine ca ceea ce trebuie sa se intample nu poate fi evitat, indiferent de noi sau ea.

- Ma enervezi! Uneori ma intreb de ce ai mai inventat liberul arbitru?

- As putea sa-ti dau vreo suta de motive.

- Nu m-ai convins niciodata pe deplin. De fapt nici nu stiu de ce am acceptat de prima oara?

- Sentimentul de plictiseala iti spune ceva?

- Te rog! Cum poti spune asa ceva? Suntem ceea ce suntem si sti ce responsabilitate avem!

- Suntem gardieni si tinem in maini soarta lumii. Glumeam, dar sa sti ca este o farama de adevar in asta. La un moment dat poate deveni plictisitor sa tot cari la aceeasi povara! Si oricum am invatat destul de multe din esecurile noastre.

- Eu nu le-as numi esecuri, ci procese de acumulare a experientei.

- Simt o urma de meschinarie in glas?

- Nu! Este adevarul! Numai asa am invatat regulile si de fapt, daca stau bine sa ma gandesc, datorita asa ziselor tale esecuri acum suntem destul de aproape de victorie.

- Mda, dar sa sti ca aici gresesti! Ne-am apropiat victoria datorita liberului arbitru.

- Nu pot sa inteleg deloc, cum se impaca aceasta notiune cu cea de predestinare la care faci trimitere? Ce e scris se va intampla, dar numai daca vreau eu?

- Aici este frumusetea jocului. Nimeni nu intelege ca liberul arbitru nu trebuie privit ca o finalitate a unei stari de fapt ci, cum sa-ti explic? Este optiunea unui traseu.

- M-ai pierdut de tot si in plus tu ai fost intotdeauna mai tare in chestii filozofice. Mie imi place actiunea, vorbele poate dupa.

- Mda! Poate de aceea suntem doi gardieni iar ea este singura! Mereu am considerat ca avem un avantaj!

- Ce vrei sa spui? Si cum poti sa o compatimesti?

- Doream sa spun ca noi doi ne completam, iar rezultatul este mai bun, mai puternic decat suma tarelor, poate si pentru ca punctele noastre slabe se autoelimina reciproc. Asta apropo de compatimire.

- Sa nu mai faci glume macabre. Sti foarte bine ce s-ar intampla daca ea ar castiga si nu noi!

- Vezi ca faci aceeasi greseala ca si ea?

- Sa nu-mi spui acum ca ma compatimesti si pe mine!

- Nu intelegi ca asa cum violenta atrage violenta…

- Nu cred ca trebuie sa-mi explici mie acest lucru!

- … Tot asa actiunea atrage o reactiune, si aici intervine liberul arbitru.

- Cum?

- Foarte simplu. Jocul nostru se poate rezuma printr-un parcurs intre doua puncte. Daca am ajuns sau nu din punctul initial in cel final, nu ne mai intereseaza, caci oricum era predestinat : sa ajungem sau nu. Felul traseului intre cele doua puncte este semnificativ, cu alte cuvinte, cum si cand, poate fi alegerea proprie. Cred ca acest aspect nu-ti este indiferent.

- Incep sa inteleg.

- Tocmai de aceea este bine doar sa te limitezi la a reactiona, a indrepta, sa nu facem noi primul pas. Aminteste-ti cate orori s-au petrecut in numele nostru din simpla dorinta a oamenilor, si asta fara macar sa fi avut, culmea, vreun amestec. Cunosti tacticile de prevenire.

- Eu credeam ca cea mai buna aparare este atacul.

- Una nu are nici o legatura cu cealalta. Aici intervine aspectul uman. Chiar trebuie sa-ti reamintesc problema violentei?

- Bine, dar noi nu suntem oameni!

- Am ajuns de mult la concluzia ca a fi uman nu implica neaparat a fi si om si din pacate, de prea multe ori in istoria rasei umane, a fost valabila mai ales situatia inversa. Trebuie sa o lasam intotdeauna sa actioneze prima, iar noi sa ne ghidam doar, dupa ea. In asta consta si legea minimului risc.

- Daca nu risti, nu castigi!

- Pierzi tu ceva daca ar castiga ea?

- Binenteles! Jocul!

- Fi serioasa! Nu pierzi si nu castigi nimic, nici daca esti invins, nici daca esti invingator.

- Si atunci de ce mai jucam?

- Am sa-ti raspund cu propriile tale cuvinte: jocul este doar pentru copii. Cine crezi ca sunt copii nostri?

- Se pare ca acesti copii nu vor sa dea semne de maturizare!

- Tocmai de aceea exista jocul. Si in cadrul acestui joc, noi trebuie sa-i supraveghem si sa-i protejam, uneori chiar si impotriva dorintei lor.

- Si cu atat mai mult impotriva ei. Sti, uneori imi vine sa rad!

- Da, stiu la ce te gandesti.

- Oare cum de nu stiu oamenii ca ea este de fapt materializarea nivelului lor de maturitate evolutiva?

- Nu stiu! Paradoxal este ca nici ea nu-si da seama. Se considera o creatie divina, cu puteri divine de creatie.

- Asta este si a fost mereu slabiciunea ei: supraaprecierea propriilor forte, combinata cu subaprecierea adversarului. Formula nu are decat un singur rezultat : autodistrugerea. In ultima vreme imi trec tot felul de ganduri prin minte. Noi am inventat jocul si regulile lui? Il jucam de o eternitate si nici acum n-am gasit un raspuns clar.

- Cand infinitul este un cerc, ce reprezinta o picatura din el?

- Iar ai inceput cu filozofia? Dar asta depinde de observator!

- Noi suntem observatorii! Noi suntem in acelasi timp si centrul si tangenta la cerc. Timpul este incremenit in cerc, este insasi substanta lui. Eternitate? Poate pentru oameni. Pentru noi nu reprezinta mai mult de o secunda. Iar secunda este cea mai lunga clipa a timpului.

- De ce nu-mi raspunzi?

- Pentru ca nu am ce sa-ti raspund! Jocul reprezinta cercul, iar regulile lui limiteaza expansiunea timpului. Nimic in afara nu conteaza, asa cum nimic din interior nu prezinta importanta. Raspunde singura la intrebare. Suntem Gardienii jocului. Asta este important. Intelegerea acestui aspect, ne face sa ne constientizam responsabilitatile. Daca asta asteptai, jocul este creatia noastra, pentru ca se joaca dupa regulile noastre.

- Totusi am impresia ca exista cateva reguli in afara noastra.

- Te referi la faptul ca desi in fiecare ciclu noi suntem constienti de trecut si ea nu, iar noi ramanem neschimbati, ea trebuie sa se nasca si sa evolueze mereu? Nu ma deranjeaza aspectul. Maturitatea mintii nu implica maturizarea corpului, mai ales daca ai si toate amintirile trecutului.

- Eu ma intreb uneori de ce Mama tinde spre aceeasi forma cand are atatea posibilitati?

- Probabil ca sunt incercari instinctive de a dobandi un avantaj la start, fata de noi!

- Noi, care noi? Ea stie cine suntem noi?

- Nu, si nici nu va afla decat in final!

- Da, ar fi o problema daca ne-ar cunoaste, ne-ar intelege imediat punctele slabe. Ce facem cu cealalta problema?

- Lasa fata in pace! Deocamdata o studiem indeaproape.

- Nu ma refeream la Ria!

- Mda, cealalta problema!

- Asta-i tot ce ai de spus?

- Ce-as mai avea de adaugat?

- Mama este pe cale sa evolueze. Ai vazut ce repede i-a venit ideea? Niciodata n-a facut pasii asa de rapid. Crezi ca stie ceva?

- Nu conteaza, trebuie sa o contracaram cat mai repede.

- Aha, deci vrei totusi actiune?

- Repet, nu vom face noi primul pas. Si nu pana nu vom cumpani bine totul.

* *

Desi astepta in anticamera profesorului Reinhardt de mai bine de o jumatate de ora, pe Dan nu-l deranja aspectul. Pe de o parte era constient de raportul dintre batran si el, dar acest raport era valabil pentru toata lumea. Totusi, el era administratorul sef al Ghildei si conform regulamentelor interne, era printre putinele persoane care aveau acces direct la orice ora, in biroul maestrului. Pe de alta parte, ceva din interiorul lui se revolta cand vedea birocratia care isi punea incet dar sigur amprenta si aici. “A cam inceput sa bata vantul decadentei: audiente, restrictii, canale de acces, autorizatii, reguli si legi!“ Era totusi constient de toate obligatiile batranului si mai ales de enorma presiune exercitata asupra lui de ghilda ziaristilor si cea a investitorilor.

Asa ca nu se grabea, ar fi stat oricat in secretariat adancit in gandurile lui. Profita de situatie pentru a-si clarifica ideile si mai ales trebuia sa-si aleaga cuvintele pentru a prezenta batranului un plan clar. Acesta era de fapt al doilea motiv pentru care nu-l deranja intarzierea. Isi dadea seama ca nu stia ce sa-i spuna profesorului. Nucleul sau de cecetatori nu era capabil sa iasa din actualul impas. Iar opinia publica batea in geam riscand sa-l sparga. Situatia prezenta un real pericol atat pentru independenta ghildei, cat si pentru siguranta sa personala. Toata lumea stia ca in ultima vreme batranul se schimbase. Nu mai zambea deloc, era vesnic incruntat si accesele sale de furie deveneau tot mai dese in fiecare zi. Sa te feresti din calea lui era o adevarata arta caci isi baga nasul peste tot. Si daca n-aveai raspunsul pregatit sau mai rau, nu era pe placul batranului, riscai sa ramai pe drumuri. Problema cea mai grava consta in faptul ca fiind membru al ghildei Inginerilor, automat erai exclus pe viata din societate. Nu mai puteai spera vreodata sa ajungi in alta ghilda. Statutul era foarte clar in aceasta privinta. Contractele sale de colaborare cu ghilda de guvernamant interzicea (si aceasta prevedere fusese legiferata) celorlalte ghilde importante sa accepte in randurile sale un fost membru al Inginerilor. “Curios acest lucru. Nu m-am gandit niciodata pana acum la acest delicat joc al puterii in societatea noastra. Ca specie am evoluat intr-adevar enorm! Nu mai exista natiuni sau granite statale; istoria antica nu mai prezinta nici macar interes cultural. Pe cine mai intereseaza ca existate candva o mare tara ca Statele Unite ale Americii sau un complex de natiuni care i se opunea ca putere comerciala si militara, delimitat in principal prin doua mari grupuri : Statele Europei si cele ale Asiei. Faptul ca S.U.A. reusise sa-si intareasca pozitia prin alipirea intregului continent american cat si toata Oceania si Australia, reprezinta acum un fapt divers si lipsit complet de insemnatate, un simplu sughit al istoriei. Dar atunci, fusese un adevarat tur de forta. Imi inchipui ce va fi fost in sufletul oamenilor, atat americani cat si europeni sau asiatici, in acele momente fierbinti cand destinele lor pareau sa fie hotarate de dispozitia sau indispozitia conducatorilor lor politici si militari. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, acest succes al americanilor a constituit primul pas in declansarea globalizarii ideilor actuale de guvernamant social, politic si mai ales economic! Istoria moderna a omenirii incepe cu acest important eveniment, caci gestul american declansase ca raspuns aparitia Eurasiei si de aici si pana la un guvern mondial era un pas mic, care tinuse totusi mai bine de trei sute de ani. Dar cine sa se mai gandeasca acum la asa ceva? Oamenii au cu totul alte preocupari.“

In timp ce reflecta la toate acestea, cat si la multe altele, Dan se intreba cum deviase el de la problemele stresante ale prezentului. “Daca ma cheama acum batranul ce sa-i spun? Cum sa fac sa nu-si dea seama ca am ajuns intr-un impas, ca nu reusim sa definitivam implantul mecanic? Oare se va declara multumit ca ne-am dat totusi seama unde greseam si va fi el satisfacut de noua idee?“ Indiscutabil, Dan era convins ca batranul va aprecia valoarea ideii, dar stia ca de fapt asta insemna o noua intarziere de program si o reevaluare a situatiei risca sa nemultumeasca si mai mult asteptarile tensionate ale investitorilor. “Ca sa nu mai vorbim de ziaristi!“ Incet, incet, reveni la mai vechile sale ganduri.

“Ciudat cum s-au aranjat lucrurile in felul acesta fara un conflict de mare amploare! La un pas de un razboi mondial, omenirea reusise totusi sa ajunga la concluzia ca n-are rost sa se sacrifice pentru interesele unei minoritati conducatoare si ca intregul spectru al puterii necesita revizuiri drastice. Astfel, aproape peste noapte aparusera largi formatiuni care nu mai tineau cont de varsta, granite, rase, conceptii politice, putere economica sau religie. Mai tarziu si acestea s-au modificat ajungand sub forma ghildelor. In prezent activau patru ghilde importante, care isi imparteau puterea si dominau astfel lumea. Ghilda de guvernamant, ghilda investitorilor (a doua putere), ghilda ziaristilor si in sfarsit cea a inginerilor. Guvernantii aveau de partea lor legea si dreptul ereditar. Investitorii concentrau toata puterea economica mondiala, fapt de natura a-i asigura o mare influenta asupra guvernantilor. Ziaristii erau reprezentantii opiniei publice si sustinatorii de drept ai maselor largi de populatie. Acest fapt plasa ghilda ziaristilor pe o pozitie de administrator deloc neglijabila, de care erau nevoiti sa tina seama si ghilda investitorilor (deoarece ziaristii controland oamenii obisnuiti asigurau forta de munca si mai ales erau singurii capabili sa schimbe legile). Cumva pe o pozitie inferioara ca putere, pareau sa fie inginerii, care erau singurii detinatori ai stiintei si cunoasterii. Cu toate acestea, ei nu erau incomodati de faptul ca reprezentau a patra putere in stat. Jocul puterii nu facea apanajul intereselor ghildei inginerilor. Si aceasta deoarece aveau alte preocupari. Totusi trebuiau sa supravietuiasca si mai ales sa-si pastreze pozitia izolata, plina de mister si mai ales de invidiat pe care o ocupau, obtinuta cu mari eforturi : mentinerea balantei delicate a puterii. Acest fragil echilibru intre guvern – investitori – ziaristi era in principal asigurat prin vanzarea unor secrete stiintifice pentru acces la bani si putere. De fapt incercarile ziaristilor si pana acum ale investitorilor s-au lovit mereu de zidul indiferentei guvernantilor care erau eternii aliati ai ghildei inginerilor. Aceasta deoarece inginerii asigurau un acces, restrans ce-i drept la realizarile lor, guvernului fara nici o forma de plata. Era un mare atuu caci ghilda de guvernamant isi consolida astfel pozitia si putea manifesta o oarecare influenta asupra rivalelor sale. In aceste conditii, tot ce reusise batranul in ultimele decenii reprezenta un succes stupefiant. Profesorul Reinhardt avea la ora actuala in buzunar ghilda de guvernamant si daca era adevarat ceea ce se vehicula printre ingineri despre investitori... altfel nu putea fi explicat interesul enorm manifestat de ghilda investitorilor si participarea lor in cadrul unui proiect comun, concretizata prin masive investitii economice. “Deocamdata am reusit sa izolam ziaristii si suntem la adapost, dar trebuie neaparat sa finalizam…” Si deodata Dan isi dadu seama de adevarata presiune ce apasa pe umerii batranului. Il napadi automat un val de compatimire, cutremurandu-se la gandul unui eventual esec.

In acel moment vocea secretarei il trezi din gandurile sale, poftindu-l in cabinetul batranului:

- Domnule doctor Tess, domnul Reinhardt va asteapta! Intrati, va rog.

Cu un val de nerabdare provocat de hotararea nestramutata de a finaliza proiectul si a-l ajuta astfel pe batran, Dan se ridica de pe fotoliu si intra decis in biroul maestrului de onoare al ghildei inginerilor, afisand o mina ingandurata care trada in parte mareea zbuciumata din sufletul sau.

[CAPITOLUL URMATOR >>]
 

12 decembrie 2002  

Powered by