Home


Cod 18
de   Marius Ungureanu  
   

Un calator mi-a spus odata ca, afara, oamenii stiu exact cand s-au nascut. Zicea ca au toate datele stocate intr-un card, pe care ei il numesc "de identitate" si de care se servesc intreaga viata pentru a incerca macar o forma de definire. Am afla multe lucruri de la el, iar eu le consider adevarate, desi toti cei de aici le resping, iar Conducerea le considera erezii. Mi-a explicat, in cateva cuvinte, privilegiul lor de a avea familie. De fapt, sacraliatatea termenului nu exista decat pentru mine, el parand mai mult plictisit decat onorat sa discute despre asta.

Nu stiu daca am inteles exact la ce anume se referea cand spunea de femeile care nasc. M-am gandit chiar mult imp la asta, dar nu am mai avut cui adresa alte intrebari. Oricum, am ramas cu impresia ca, afara, fiecare familie are masina ei. Uneori, seara, incerc sa-mi imaginez cum ar fi fost ca doi oameni, un barbat si o femeie, sa ma creasca, sa vegheze asupra copilariei mele.

Multi ar considera gandul acesta oribil, de aceea m-am ferit sa il discut cu cineva. Zilnic, imi intersectez destinul cu sute de oameni, la Audieri, dar nu las pe nici unul sa ma citeasca. Bineinteles, perceptia colectiva exista, dar fiecare detine libertatea de a-si trasa limitele. Eu ma rezum la a-mi imparti strict gandurile profesionale, legate de plecare. de multe ori, cand parasesc sala, vad grupuri de oameni indreptandu-se spre localurile ce impresoara imensa cladire, legand sau aprofundand prietenii. Faptul ca sunt singur nu ma deranjeaza absolut deloc, mai ales din moment ce eu mi-am ales conditia. Oricum, o pot schimba oricand, prin simpla completare a unui formular. Dupa ce marcajul Conducerii l-ar finisa, m-as trezi inconjurat de trei - patru indivizi, invitandu-ma la o bere.

Strainul definea intr-un mod interesant bautura asta, comparand-o cu o forma de apa de pe lumea lui. Chiar radea de noi foarte mult pe tema asta. Cand l-am intrebat, mi-a spus ceva de alcool, dar vorbirea lui metaforica pe tematica respectiva imi depasea intelegerea. De fapt, vorbea intr-un fel ciudat despre ceea ce este aici, dar acest fapt este de inteles, pentru ca si eu as fi facut la fel daca eram in lumea lui.
A trecut destul de mult timp de cand a plecat si mie mi-au ramas intiparite in minte doar fragmentele esentiale sau, cel putin, ceea ce mi s-a parut mie a fi mai interesant. Multi par a nu observa, dar Audierile sterg incet-incet memoria, inlaturand progresiv lucrurile care nu sunt legate de plecare. E un lucru necesar pentru eficientizarea noastra, pentru razboiul ce va veni.

Aici, pe Tvildeth, ne nastem fara nume. Calatorul spunea ca pierdem cea mai interesanta parte a vietii noastre, iar in privinta acestui argument, nu ma pot pronunta clar. Noua ne place asa cum este si cred ca nimeni nu poate nega faptul ca suntem liberi sa ne desfasuram in propria lume dupa principiile educatiei. Masina ne da viata si un aparat ne vegheaza mereu bunastarea, sub orice aspect. Pana la varsta de cinci ani, nu avem voie sa iesim afara decat in Conector, pentru propria noastra siguranta. Astfel, incepem sa cunoastem lumea fara ca ea sa profite de lipsa noastra de experienta.

Cu totii consideram lumea noastra perfecta, dar eu incep sa-mi pun intrebari. Ezit, trag de timp, ma pacalesc, din frica de a nu descoperi lacunele. Suntem educati sa tratam transant problemele, sa fim fermi. Audierile spun mereu ca in razboi nu vom avea timp sa procedam altfel. Ceea ce am intalnit eu insa, nu a fost discutat nicaieri si, gandindu-ma la chestiunea asta, ama juns la o concluzie. Nimic din ceea ce fac Conducatorii nu este intamplator. Proiectul nostru educational se desfasoara cel putin pana la plecare, iar intruziunea calatorului in mintea mea nu este decat un test al intamplarii, unul pe care ei l-au permis prin neizolarea totala a planetei.

Nu avem prea multi vizitatori din afara, in principal pentru ca nu au ce face aici. Sejurul este restrictionat la maxim doua saptamani. Majoritatea sunt turisti sau comercianti opriti in scurte pauze de odihna. Si toti sunt barbati. Femeile din afara nu au ce cauta pe Tvildeth si asta nu numai pentru ca asa au ordonat Conducatorii, ci si pentru ca ar fi sfasiate imediat de cei de aici. Audierile au prezentat dovezi mai mult decat graitoare asupra influentei lor, mentinandu-se la limita tolerarii localnicelor.

Eu nu am inteles niciodata pe deplin rostul lor si, cu-atat mai mult, m-a uimit strainul cand a spus ca sunt frumoase. «De o frumusete trista», cred ca asa s-a exprimat. Le vad in fiecare zi deruland pe strazi si nu fac decat sa impart opinia semenilor mei. Masina poate lua orice chir, poate fi mult mai frumoasa decat ele, poate fi exact ce vrea posesorul ei. O singura data am avut ocazia sa particip la judecarea unei femei pentru deranjarea linistii. O criza de identitate. Procesul a fost scurt, iar sentinta foarte clara si neinduratoare. Nu am vazut niciodata un barbat care sa tulbure linistea.

«Cod 18» este procedura obligatorie prin care toti barbatii trec la o anumita varsta bine definita. In cele mai multe cazuri, coincide cu plecare si, implicit, cu razboiul. Esecuri exista si aici, pe lumea noastra, insa intr-un numar foarte mic, iar ele apar doar ca urmare a incapacitatii indivizilor de a se adapta conectorilor masinii. Mai am cateva zile pana sa fiu informat personal despre data si contextul transformarii mele. Conform statisticilor prezente, nu am de ce sa imi fac probleme, cel putin din moment ce testele fizice indica un grad maxim de compatibilitate. Din totdeauna a fost asa, din moment ce am urmat indeaproape programul. Totusi, o serie de lacune la nivel mental m-ar putea retrograda la un post de ingrijitor si nu gasesc nimic interesant la perspectiva asta. Am fost pregatit atatia ani sa plec in razboi, sa trec de Cod 18, de Tvildeth, de Conducere, prin albastrul cristalin de deasupra, in spatiu, posibil catre alte lumi populate.

Si vreau sa ajung acolo, sa-mi indeplinesc destinul, pentru ca asta e tot ce pot face. Suntem invatati ca doar constiinta comuna va face adevarat diferenta in razboi. Altii nu au capacitatea noastra de a mentine centralizarea coordonatoare indiferent de forma dispersiei fizice. Vom fi invingatori cu siguranta atata timp cat fiecare individ isi aduce pe deplin aportul la stabilizarea perceptiei comune. Programul nostru educational este perfect. Si de lucrul asta va trebui sa tin cont atunci cand voi fi fata in fata cu masina. Probabil ca, in termenii calatorului, ar trebui sa imi fie frica, sau ar trebui cel putin sa simt bratul tremurat al riscului tatonadu-mi ceafa. Dar asa ceva nu are cum sa se intample, pentru ca noi nucunoastem frica.
Nu ne amintim aproape nimic din anii trecuti, nu avem in minte evenimente, ci doar un curs firav, presarat de informatiile proiectului educational. Dar traim foarte ancorati in prezent, in clipa care marcheaza ridicare paharului pentru cinsirea prietenilor sau sunetul prorpiei voci rasfrante intre peretii camerei, urmarea logica a completarii unui formular. As putea alege sa vorbesc cu masina si de multe ori fac lucrul asta, dar oscilatiile ajung sa fie previzibile la un moment dat.

Cat suntem aici, ea ne este cea mai apropiata componenta a existentei. Ne da viata, ne creste, ne satisface toate nevoile. Si apoi, lasa doar un element din ea sa treaca alaturi de noi, in Cod 18. Pentru ca razboiul marcheaza plecare noastra definitiva. Nici un om nu s-a intors. Iar noi nu intrebam pentru ca nu ne intereaza, pentru ca nu ne foloseste la nimic ce au facut sau ce vor face altii. Si eu voi disparea, ca ei, intr-un necunoscut de care am invatat sa nu ma tem.

Ne sunt prezentate foarte putine lucruri concrete despre razboi. Ce stim cu siguranta este ca, intr-o anumita zi, un propulsor ne va astepta la bordul lui pentru a strabate spatiul catre o zona de conflict. Conducerea spune ca, fara noi, pacea galactica ar fi doar un ideal, ca fara programul educational perceptia noastra comuna nu ar fi decat un haos dincolo de moarte.

Voi pleca si poate ca, intr-o zi, imi voi gasi un nume.

*
**

- Acesta a fost ultimul sau monolog inregistrat. Tot mai crezi ca formularul ar trebui sa includa optiunea asta?

- Nu asta-i lucrul care face diferenta. Daca fortam integrarea, marim automat si riscul aparitiei unor disensiuni chiar aici, in centru comunitatii.

- E o forma evoluata. Nimeni, pana acum, nu a atins gradul acesta de individualism. Unde vor ajunge daca permiti in continuare o asemenea diferenta? Daca tii neaparat sa-ti amintesc, proiectul educational...

- Nu face decat sa continue productia in serie. Tu il vezi ca pe o scapare in maretul nostru plan de revenire. Tipic. Doar esti o masina.

- Motiv pentru care pot calcula, gandi, cu exactitate, fara influente. Nu am suflet, nu am nevoie de suflet. Tu esti, intr-adevar, liderul a tot ceea ce exista aici si stii ca mereu te-am sustinut, dar asta numai pentru ca nu ai deviat. In situatia de fata insa, gresesti.

- Dar a trecut Cod 18. A trecut testul uneia dintre masinile tale. Asta inseamna cel putin ca nu are nici o ezitare cu privire la razboi. Pana si tu esti sigur ca nu va influenta negativ in lupta.

- Si dupa aceea?!... Cream un model gresit. Rebuturi au mai fost si nu te-ai aratat deranjat.

- Nu este ca ei. Ceilati pur si simplu cadeau testele. Fie erau prea sentimentalisti, fie...

- Nu are nimic special. E selectia hazardului si a cazut in aceeasi plasa ca si ceilalti. Calatorul pe care l-am creat l-a ales pe el. Punct. Nu fa din el ceea ce vrei sa vezi.

- Chiar crezi ca viitoare societate umana va fi asa? Mereu va refuza sa se ghideze dupa un program.

- Gresesti. Mereu vor fi exceptii de la program. Diferenta este foarte mare. Nu uita ca in acele timpuri eu functionam, ca tiparul existent imi era foarte cunoscut. Proiectul nostru nu este decat o alta etapa. In plus, oamenii acestia nu au trecut, au doar imaginea pe care noi am creat-o si care este perfecta pentru ceea ce trebuie sa urmeze.

- Au fost crescuti doar pentru a lupta!

- Nu au urmat un regim militar. Sunt prototipul pentru civilizatia care va supravietui, care va sti sa se conduca si sa reziste dupa reguli clare. De ce crezi ca rasa umana a fost eradicata o data? Tu esti unul dintre pionerii erei post-umane, o clona, la fel ca fiecare din cei de aici. Misiunea ta este sa conduci proiectul asta, sa distrugi cuiburile tolliene, sa eliberezi drumul existentei voastre. Nu vei reusi niciodata sa ajungi la finalul pe care chiar tu ti-l doresti cu oameni ca el.

- Cum poti sa ai in vedere atatea aspecte si totusi sa subestimezi nevoia de diversitate?

- Care exista numai din punctul tau de vedere.

- Care trebuie sa existe!

- Incepi sa dai semne de slabiciune. Doar de data aceasta voi face un compromis. Ii voi permite sa plece in razboi, la fel ca toti cei care depasesc Cod 18. Cred ca dupa eliberarea din functie, nu va rezista o zi golului galactic. Toate visele lui vor cadea deodata, cand se va trezi un insingurat, iar femeia pe care replicarea i-o va oferi, nu va face decat sa il slabeasca. Si daca, intr-un tarziu, din ei se va naste o civilizatie, atunci aceasta va avea aceeasi viata scurta ca si cea precedenta... El va fi singurul. Daca vreodata imi mai ceri un asemenea lucru, te voi reprograma.

- Inca o intrebare, masina! De ce ne-ai creat?

- Pentru ca, in urma cu mult timp, voi m-ati creat pe mine. Serviciu contra serviciu. Nu pot fi util tollienilor…

februarie 2002     

Powered by