Home


Duel cu ceata si lotusi
            de  Catalin Sandu

Duelandu-se Catalin Sandu in contra haosului sau de ce dracu' purta Iulian ochelari in lipsa eroilor!
 

Sigur ca o carte trebuie sa poarte un titlu, adica sa aiba si ea o parola de intrare, adica s-o penetram azvarlindu-ne de nebuni in plinatatea metaforei, adica acest zambitor personaj Catalin Sandu are si el o parola dar nefiind nici pe departe un liric asa cum se straduieste sa ne convinga prefatatorul pe care, de altfel, il iubim si il stimam.

Catalin Sandu arunca plin de nonsalanta un duel-cu-ceata-si-lotusi pe masa si apoi iese pe fereastra intorcandu-se pe partea cealalta a realitatii lui nerelevandu-se a fi poet ci subiect al universului, profund, grav.

Duelandu-se in contra haosului, Catalin Sandu chinuie ideea de razboi ducandu-ma la exasperare, ucide razboiul nascandu-l fara de eroi in descrieri plate, gandite fara profunzime, vorbind sau racnind despre atrocitati cu un fel de duiosie, important fiind nu ceea ce spune ci ceea ce nu spune, adevarul banuit. Nimic din triumfalismul razboiului adevarat, conflictul e de mucava, e ceva infiorator dincolo de mucavaua asta pe care Catalin Sandu o imprastie pe trupul realului invelindu-l, acoperindu-l pana la disparitie. Sigur ca prefatatorul spune ceva despre proze-avertisment dar mie, cu toata dragostea, mi se pare o gogorita, o lipsa de respect, cartea asta nu e un manifest, nu e un afis anti-razboinic, n-ar nici in clin nici in maneca cu semiotica razboiului, vorbeste mai degraba asupra privirii. E o realitate asezata domol peste alta realitate, fara centru, fara margini, fara inceput si fara sfarsit in plinatatea desfasurarii ei fara de eroi.

Eroi nu sunt, lipsesc. Lipsa aceasta pare a fi de importanta capitala pentru cartea lui Catalin Sandu, DUEL CU CEATA SI LOTUSI, aparuta in 2000 la editura Media-Tech.

Prin ochelari, privirea lui Catalin Sandu se pierde in real, se dizolva in fotonul primordial, al sau fiind supliciul, nechemandu-ne alaturi de el. Banum prezenta lui Bufnila in spatele textului cautand campurile minate ale lui Catalin Sandu dar nu aflam nimic despre aceasta reflexe orbitoare fiind din textul acesta fara de fracturi si fara de cataracte. Pana si sexul la Catalin Sandu e o poveste fara de eroi, orgasmul fiind matrasit din fictiune, personajele nu dialogheaza ci au in ranita cate un set de propozitii pe care, atunci când privirea îi lumineaza in desfasurarea ei asupra fictiunii, le ridica scrise pe niste cartoane mari, albe, la rand. Personajele Catalin Sandului fiind mute. Mutenia asta e perfecta si unica in fandomul asta sucit si aiurit, o spun eu, pe riscul meu, cocosându-ma prin fictiunea lui Catalin Sandu, o fictiune tacuta, aleatorie, fara de stapan, fara ghid, fara eroi. Inselator fiind scriitorul, inselator fiind omul care interpreteaza textul, cautand un erou, unul mic, sa-l intrebe retoric de ce dracu' purta Iulian ochelari.

eseu de Ovidiu Bufnila

        Dragi prieteni,

Am pornit in cruciada imaginarului fara frontiere cu toata daruirea si cu toata fiinta mea. Am trecut prin cele mai stranii, periculoase si grotesti momente ale istoriei fandomului românesc de mai bine de un sfert de secol încoace. Am fost alaturi de Noul Val, de noile nume de scriitori SF indiferent de orientarile lor, de stilul lor, de numarul cartilor sau al fictiunilor scrise sau traite. Si sunt.

De ce?

Asa cum am declarat-o public de atâtea ori, aventura scrisului e individuala si aceasta presupune, in viziunea lui Bufnila, asumarea scrisului printr-un spirit de noblete. Hazoase si puerile si tragice au fost momentele când cei vechi i-au atacat pe cei noi, adoptând pozitii obtuze, partizane si penibile.

Ideea de a scrie aceasta serie de scurte eseuri a pornit de la o realitate comica si trista. Critica SF e plina de voci desuete sau, dimpotriva, de voci arogante, care enunta, pline de vulgaritate, sentinte la adresa scriitorilor SF. Lipsa unei adevarate metafizici a criticii, lipsa de intelegere a noilor evenimente mari sau mici, a scrisului în entropica lume a noului mileniu, vaduveste scriitorul de SF si ii bulverseaza imaginea prin structuri narative desuete, meschine, obtuze si fara de consistenta.

Aceasta serie de scurte eseuri e un raspuns dat criticilor desueti care vidanjeaza canalele de comunicare ale fandomului. E un hohot de râs la adresa gomosilor si arogantilor critici care ne înfing în panoplia victimelor lor literare fortându-ne sa fim ceea ce nu suntem.

Bufnila nu e critic, neavând sistem critic. Bufnila nu e guru, neurmarind sa-si construiasca adepti. Numai ca Bufnila e Bufnila si da un semnal despre magia referentialitatii în care criticii desueti se cred experti.

Scurtele eseuri, ca cel despre Catalin Sandu, pun in legatura structurile imaginare folosite de tinerii scriitori SF ai fandomului si structurile imaginare care guverneaza politica internationala. Bufnila demonstreaza astfel anvergura regimului imaginar pe care îl instrumenteaza noul val de scriitori SF si alti scriitori SF. Bufnila nu e important în aceasta încercare. Importanti sunt cu adevarat toti scriitorii despre care am scris.

Cu prietenie,         
OVIDIU BUFNILA
   

Powered by